Victima le-a povestit medicilor că s-a certat îngrozitor cu fratele său, iar acesta din urmă a pus mâna pe un târpan, un fel de seceră sau coasa mai mică, şi l-a aruncat înspre el.
Tânărul s-a ferit, dar lama unealtei l-a nimerit în picior. Vecinii au fost cei care au sunat la 112, iar un echipaj SMURD l-au transportat pe bărbat la Spitalul Municipal Tecuci. Având în vedere leziunile foarte grave, cadrele medicale de acolo au decis transportarea lui la Galaţi, unde a fost imediat băgat în sala de operaţii.
„A fost un transport special, având în vedere pe de o parte starea pacientului, dar şi poziţionarea obiectului care ar fi putut la orice mişcare uşoară să-i agraveze plaga. Bărbatul a procedat foarte bine că nu a încercat să-şi extragă singur târpanul, pentru că ar fi putut să atingă artera poplite şi s-ar fi produs o hemoragie masivă şi totodată exista riscul suprainfectării plăgii”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.
Bărbatului i-a fost extrasă secera care i-a străpuns artera şi acum se află în afara oricărui pericol.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro