Rareş Andreşan a fost închis prima dată, vreme de trei luni, în 1997, pentru furt. În 2005, s-a întors în spatele gratiilor, după ce a fost prins în Germania că juca la cazinoul la care era angajat, lucru interzis de lege. A treia condamnare a primit-o în urmă cu doi ani şi jumătate. “Nişte interlopi mi-au oferit 30.000 de dolari ca să fur un laptop. Aveau nevoie de informaţiile din el”, a povestit Rareş pentru Citynews.
Vrea să devină actor
Bărbatul, care se pregăteşte să fie eliberat peste două luni, are numai cuvinte de laudă la adresa surorii sale, Laura Andreşan. “Sunt foarte mândru de ea, după ce a scris toate cărţile despre educaţie sexuală. E foarte importantă, nu degeaba i-au dat şi o emisiune la televizor”, a spus Rareş.
Acum, bărbatul e hotărât să se schimbe, să nu mai ajungă la puşcărie, iar planul lui e să devină actor. În plus, acesta va publica în luna martie o carte autobiografică.
«Îl iubesc şi-l susţin»
Laura Andreşan spune că-l susţine pe fratele ei, Rareş. “Îl iubesc şi-l susţin. Cartea pe care a scris-o va fi publicată la editura mea, iar în ea va vorbi despre viaţa de dincolo de gratii. E chiar talentat. Sper să iasă din închisoare şi, când o va face, să-şi găsească drumul, pasiunea şi să nu se mai abată de la linia lui”, ne-a spus “profa de sex”.
(Radu C. Munteanu)