„Toţi mă condamnă şi mă întreabă de ce am apelat la presă ca să spun aceste lucruri. Păi unde să mă duc în altă parte, dacă altfel n-am cum să dau de ea? Eu doar din presă aflu unde este ea, unde are spectacol. I-am dat un mesaj pe 5 noiembrie să-i spun La mulţi ani şi mi-a răspuns doar „Mulţumesc”. Am sunat-o în altă dată şi mi-a spus că n-are timp pentru că este la filmări. N-a venit la cununia mea, în schimb a venit o altă persoană, mult mai publică decât sora mea. Ea a apucat să-mi cunoască soţia doar cinci minute, atât. Renunţ, n-am cu cine discuta, mă fac de râs”, a explicat Alexandru Bimbirel, în emisiunea „Acces Direct”.
În acelaşi timp, Alexandru a purtat un dialog aprins prin telefon şi cu tatăl său, Ion Bimbirel, pe care l-a acuzat că nu vrea să dezvăluie toate lucrurile pe care le ştie despre Nicola.
De partea cealaltă, tatăl Nicolei i-a replicat fiului său că artista l-a ajutat o dată cu bani şi l-a întrebat de ce nu a anunţat ce are de gând să facă. „Nici nu m-am gândit că o să mai faci o dată chestia asta. Trebuia să-mi spui şi mie ce te-ai apucat să faci. Eu sunt tată de patru copii, trebuie să ţin la toţi. Nu te-a ajutat Nicola prima dată? Trebuia să te ajute şi a doua oară?”, a fost răspunsul lui Ion Bimbirel, tatăl Nicolei, la „Acces Direct”.
Citeşte şi:
Nicola, despre scandalul cu fratele ei: „Am fost lovită iarăşi, mişeleşte”