Siguranța traficului aerian este principalul obiect de activitate al regiei autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Aici a ajuns Mihai Neacșu, fratele secretarului general al Guvernului, Marian Neacșu, membru PSD.

Potrivit contractului de mandat, Mihai Neacșu a fost numit în funcția de administrator al instituției la data de 25 februarie 2022 de către ministrul transporturilor, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu. 

Contractul a început să producă efecte de la data de 3 martie 2022, iar durata mandatului este de 4 luni. Actul a fost prelungit cu încă două luni la 3 iulie.

Documentul arată că atribuțiile fratelui secretarului general al Guvernului sunt, printre altele: 

– să reprezinte regia în raport cu terții și în justiție;
– să aprobe direcțiile principale de activitate și de dezvoltare a regiei autonome; 
– să numească și să revoce directorul/directorii și să le stabilească remunerația.

În document se mai precizează că remunerația lunară brută stabilită este de 12.656 de lei. Net înseamnă aproximativ 7.400 de lei.

Inginer mecanic

Potrivit CV-ului, Mihai Neacșu este de profesie inginer mecanic, absolvent al Universității Politehnica din București. De asemenea, are studii masterale, absolvite tot la Universitatea Politehnica, specializarea Procese și Aparate Termice. 

Donald Trump a câștigat alegerile și este, din nou, președintele Statelor Unite ale Americii
Recomandări
Donald Trump a câștigat alegerile și este, din nou, președintele Statelor Unite ale Americii

În ceea ce privește experiența profesională, el a lucrat din 1998 până în prezent la firma familiei, Estrella Imex SRL. Mai întâi ca director de vânzări, apoi ca administrator. 

În anul 2018, a urmat cursuri de formator și trainer la Centrul Athena.

Fratele secretarului general al Guvernului, numit în CA la Autoritatea Aeronautică Civilă, după ce a lucrat doar la firma agricolă a familiei
Extras din CV-ul lui Mihai Neacșu

Administrator de firmă și instructor de scrabble

Potrivit declarației de avere, în anul precedent, Mihai Neacșu a lucrat ca administrator la SC Estrella Imex SRL și a fost „coordonator compartiment sportiv” la Clubul Sportiv Municipal București. 

Ca administrator al SC Estrella Impex SRL, Mihai Neacșu a câștigat anul trecut 17.308 lei, iar ca angajat al CSM București – 29.400 de lei. În total, 46.708 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 3.900 de lei lunar.

Conform datelor din portalul termene.ro, Estrella Imex SRL a fost fondată în anul 1997. În anul 2021, a avut un singur angajat, o cifră de afaceri de 287.858 de lei și un profit de 98.479 de lei. În 2020, firma raporta pierderi de 80.742 de lei.

Donald Trump, discurs după primele rezultate la alegerile SUA 2024: „Cea mai mare mișcare politică a tuturor timpurilor” | VIDEO
Recomandări
Donald Trump, discurs după primele rezultate la alegerile SUA 2024: „Cea mai mare mișcare politică a tuturor timpurilor” | VIDEO

Obiectul principal de activitate este „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase”, iar ca asociați apar: Marian Neacșu, Mihai Neacșu și Nicoleta Radu, despre care presa a scris că este fosta soție a lui Marian Neacșu. 

Conform site-ului de achiziții publice SICAP, firma nu are contracte cu statul. 

Pe lângă Estrella Imex SRL, Mihai Neacșu mai apare ca administrator la firma SC Pui de Carne Slobozia SA, unde fratele său, Marian Neacșu, este acționar majoritar. 

De asemenea, el mai deține un PFA prin care a încheiat un contract cu Clubul Sportiv Municipal București. Mihai Neacșu s-a ocupat de pregătirea, antrenarea și selectarea jucătorilor CSM București pentru competițiile din cadrul Federației Române de Scrabble.

Ce spune Marian Neacșu 

Fratele secretarului general al Guvernului, numit în CA la Autoritatea Aeronautică Civilă, după ce a lucrat doar la firma agricolă a familiei
Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului | Foto: Hepta

Contactat de Libertatea, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, neagă orice implicare în numirea fratelui său.

„Da, este fratele meu! Nu am absolut nicio legătură cu numirea lui niciunde și nu cunosc amănunte, suntem asociați formal în acea societate de care se ocupă exclusiv! Nu păstrăm o legătură strânsă și ne vedem fiecare de viața lui!”, a transmis Marian Neacșu.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

În ceea ce privește firma, aceasta a rămas exclusiv în preocupările și administrarea lui din 2008! De atunci și până astăzi nu am mai trecut NICIODATĂ pe la sediul acesteia și nu m-a interesat ce activități desfășoară!

Mesaj transmis de Marian Neacșu:
  • Secretarul general al Guvernului a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare, în 2016, după ce și-a angajat ilegal fiica la propriul birou parlamentar. 

Ce a răspuns Ministerul Transporturilor

Libertatea a întrebat Ministerul Transporturilor care au fost criteriile pentru selecție și care au fost etapele numirii lui Mihai Neacșu. 

Ministerul a răspuns că „numirea domnului Mihai Neacșu în Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile Române s-a făcut în conformitate cu prevederile legale” și a indicat baza legală.

Libertatea a solicitat un punct de vedere din partea lui Mihai Neacșu. Până la momentul publicării articolului, nu am primit niciun răspuns.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Cristina1   •   11.07.2022, 16:57

Tipic! Am 11 ani experienta internationala in aviatie, care nu a fost suficient de buna in Romana cand am incercat sa ma angajez. Cerintele: bani, pile sau “alte favoruri”. Se mai mira de ce Tarom este falimentar, cu astfel de neaveniti in functio decisive..

Nic12   •   11.07.2022, 16:43

Nu mai are nevoie de nicio recomandare, diplomă, experiență, este fratele cuiva mare în România și asta e de ajuns! Vivat România, vivat națiunea română!

misu50   •   11.07.2022, 15:38

Dar pe Grindeanu de ce nu-l intrebati? Nu ca v-ar raspunde...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Știrileprotv.ro
Decizia luată de Putin imediat cum a aflat că Trump a câștigat alegerile. „O ţară neprietenoasă implicată direct în război”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Financiarul.ro
Mihaela Bilic recomandă silvoterapia. Ce înseamnă această tehnică
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Observatornews.ro
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI