În același dosar, Mario Nuțu Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a primit doi ani de închisoare cu suspendare.

La închisoare vor ajunge și liderii clanului „Sportivilor”. Radu Cristian Roșca, unul din liderii grupării, a fost condamnat la 9 ani închisoare. Aceeași pedeapsă a primit-o și Mircea Băluș, zis „Mircea Nebunul”.

Magistrații instanței supreme au pronunțat pedepse cu închisoarea și pentru Ion Ramiro – 8 ani și 6 luni, Alexandru Stoica – 8 ani, Adrian Stoica – 7 ani și 6 luni, Alexandru Vasile – 7 ani și 6 luni, Bogdan Dumitrache – 7 ani și 6 luni, Adrian Lucian Preda – 5 ani și 6 luni, Gabriel Gușă – 5 ani și 6 luni, Andrei Badul – 5 ani și 6 luni, Lelu Florea – 5 ani, Alexandru Dinu – 4 ani și 6 luni, Florian Dragomir – 4 ani, Marian Sârbu – 3 ani și 8 luni, Cornel Schuster – 3 ani, Emil Iordache – 3 ani, Amet Metin – un an, și Eugen Preda – nouă luni, toate pedepsele fiind cu executare.

În același dosar, Cristian Stoian a primit o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare, iar Amet Carani și Marian Stoian au fost condamnați la câte un an de închisoare, pentru toți trei judecătorii dispunând amânarea executării pedepsei. Cătălin Părpălea a fost condamnat la plata unei amenzi de 1.800 de lei.

Frații Ion Balint zis „Nuțu Cămătaru” și Vasile Balint poreclit „Sile Cămătaru”, precum și liderul clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Roșca zis „Roșca”, au fost trimiși în judecată în iulie 2013, alături de alți 51 de interlopi, pentru săvârșirea de infracțiuni de violență.

Procurorii DIICOT au destructurat două dintre cele mai importante grupări infracționale constituite pe raza municipiului București și a județului Ilfov.

Potrivit Agerpres.ro, grupările infracționale organizate, cunoscute sub denumirile „Cămătarii” și „Sportivii”, erau specializate în săvârșirea de infracțiuni de violență — șantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat și omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă letală fără drept.

În perioada 2008 — 2012, membrii celor două grupări rivale au provocat în spațiul public conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremației la nivel infracțional în municipiul București, situații ce au avut drept consecință directă punerea în primejdie a vieții și integrității corporale a mai multor persoane.


Citește și Alexandru Arșinel a fost operat pe inimă, luni dimineață. Managerul Spitalului Universitar: „În câteva zile va putea fi externat”


 

Urmărește-ne pe Google News