Andrew și Tristan Tate, judecați în România pentru o serie de infracțiuni, între care trafic de persoane și viol, au postat pe 6 august, pe conturile lor de pe reţeaua X, clipuri video în care arată cum, aflându-se într-o maşină de lux roşie, hrănesc un urs de pe marginea drumului cu cârnăciori.

„Hei, urs, urs”, strigă Tristan la animal, apoi îi aruncă un cârnăcior.

După imaginile apărute, Ministerul Mediului a anunţat că Garda Forestieră Ploiești i-a amendat pe frații Tate cu câte 1.500 de lei.

„În urma imaginilor publicate recent în spațiul public, în care se pot observa doi cetățeni care hrănesc intenționat un exemplar de urs prin fereastra autovehiculului, Garda Forestieră Ploiești s-a autosesizat și a aplicat ambilor contravenienți câte o sancțiune în valoare de 1.500 lei”, a anunțat Ministerul Mediului, pe Facebook, fără să-i numească direct pe frații Tate ca fiind cei vizați de amendă.

Amenzile s-au înregistrat, potrivit procesului verbal, în localitatea Arefu, pe Transfăgărășan.

„Reamintim că hrănirea exemplarelor sălbatice este strict interzisă de legislația românească. Prin astfel de acțiuni, cetățenii se supun pe ei sau pe însoțitori unor riscuri majore. În același timp, hrănirea exemplarelor de urs le modifică acestora comportamentul, făcându-i mai toleranți cu prezența omului. Astfel de exemplare ajung, inevitabil, obiectul unor acțiuni de intervenție”, a precizat ministerul.

Ministerul Mediului anunță că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Pentru a evita atacuri cu consecințe grave, pentru a proteja specia și pentru a evita sancțiunile contravenționale, facem apel la toți cetățenii să se abțină de la hrănirea urșilor sau a altor animale sălbatice”, a transmis ministerul.

Foto galerie: Ministerul Mediului

Urmărește-ne pe Google News