UPDATE ora 23.45: La ieșirea din Arestul Central al Poliției Capitalei, Tristan Tate a spus în limba engleză că „judecătorii au luat decizia corectă” și că „respect decizia, pentru că sunt nevinovat și aștept să demonstrez acest lucru”. „Mergem acasă”, a adăugat Tristan Tate în română.
La rândul său, Andrew Tate a declarat în engleză că în cele trei luni cât a fost închis „m-am concentrat pe flotări și să citesc Coranul”.
Știrea inițială: Andrew Tate și Tristan Tate vor fi eliberaţi din arestul preventiv după decizia definitivă a Curții de Apel București.
„Admite contestațiile formulate de inculpații Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela si Radu Alexandra Luana împotriva încheierii din data de 22.03.2023 pronunțată de judecatorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Bucuresti”, a transmis CAB.
Astfel, instanța a decis să înlocuiască măsura arestului preventiv pentru frații Tate și pentru cele două complice, Georgiana Naghel şi fosta polițistă Alexandra-Luana Radu, cu arestul la domiciliu, „pe o perioada de 30 de zile, de la data de 31.03.2023, pâna la data de 29.04.2023, inclusiv”.
„Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela și Radu Alexandra Luana de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucuresti, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză”, a decis instanța.
Decizia este definitivă.
Arestați pentru trafic de persoane și viol
Pe 30 decembrie 2022, Andrew Tate și Tristan Tate au fost acuzați de procurorii DIICOT de grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol și au fost arestați, după ce mascații, care au descins pe 29 decembrie la vila lor din Voluntari, au găsit teancuri de bani, arme și o gorilă din dolari.
Anchetatorii au pus sub sechestru 15 maşini de lux şi 10 imobile, case şi terenuri deţinute de fraţii Tate în România. Lista autoturismelor de lux ridicate de DIICOT a fost impresionantă: trei autoturisme Porsche, două BMW, două Ferrari, un Aston Martin, un McLaren, un Lamborghini şi cinci maşini Mercedes.
Ulterior, Andrew Tate s-a plâns că celula sa din Arestul Central al Poliției Capitalei este întunecată și infestată cu gândaci și păduchi. „Gândacii, păduchii și ploșnițele sunt singurii mei prieteni noaptea”, a afirmat fostul kickboxer, în vârstă de 36 de ani. El a mai susținut că statul român încearcă să-i ia mașinile și banii. „Nu există justiție în România, din păcate”, a spus Andrew Tate, pe 25 ianuarie, la sediul DIICOT.
Tristan a susținut și el că nu există dovezi împotriva sa. „Mă persecută pentru că sunt bogat și am succes”, a spus milionarul pe 26 ianuarie. De asemenea, avocatul celor doi, Eugen Vidineac, a afirmat că înregistrările pe care le au procurorii nu conţin elemente incriminatoare pentru clienții lui.
După ce au fost închiși în Arestul Central al Poliției Capitalei, cei patru au făcut numeroase contestații la deciziile instanțelor prin care li s-a prelungit arestul.