Cuprins:
În urma perchezițiilor de miercuri, 21 august, în Ilfov şi în Bucureşti, fraţii Andrew şi Tristan Tate au fost reţinuţi de DIICOT, pentru 24 de ore, într-un nou dosar. Ei sunt acuzaţi de trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influenţarea declaraţiilor şi spălare a banilor.
Alături de ei au mai fost reținuți patru complici: Alex Stanciu, Alex Donea, Georgiana Naghel şi Luana Radu, potrivit Agerpres.
Procurorii cer judecătorilor arestarea preventivă doar în cazul fraților Tate şi Georgianei Naghel, în timp ce pentru Luana Radu cer arest la domiciliu.
„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei persoane (două dintre acestea cetățeni străini) ar fi constituit, pe teritoriul României, un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat, în cursul anului 2016, o femeie (cetățean străin) și în luna septembrie 2021 o altă femeie (cetățean român), care ar fi acționat în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane, atât în România, cât și în alte state”, a transmis joi, 22 august, DIICOT, într-un comunicat.
Peste 2,8 milioane de dolari făcuți din videochat de victimele fraților Tate
Frații Tate au recrutat 34 de tinere, „folosind metoda loverboy și profitând de starea de vădită vulnerabilitate”, iar, cu sprijinul celorlalți membri ai grupării de criminalitate organizată, le-au adăpostit în diferite locații, unde le-au supravegheat și coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-ar fi difuzat, contra cost, pe platforme de profil, potrivit anchetatorilor.
„Foloasele materiale care ar fi fost obținute de către persoanele în cauză din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 de dolari americani și 887.000 de tokeni”, se mai arată în comunicatul Poliției Române.
Relații sexuale cu o fată de 15 ani
De asemenea, s-a reţinut că în perioada 2014 – decembrie 2021 unul dintre fraţii Tate, prin inducere în eroare (metoda loverboy) şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei minore, cetăţean străin, a transportat-o şi adăpostit-o în mai multe locaţii din Marea Britanie şi România, „unde ar fi obligat-o la manifestări de natură sexuală, în vederea producerii de materiale pornografice și distribuirii acestora pe diverse site-uri”.
„Din activitatea infracţională au fost obţinute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani, pe care inculpatul şi le-a însuşit integral”, mai spun anchetatorii.
Tot în sarcina acestuia s-a reţinut că, începând cu luna decembrie 2020, a întreţinut, în mod repetat, raporturi şi acte sexuale cu o victimă minoră, în vârstă de 15 ani.
Sechestru pe 16 mașini de lux
Pentru a ascunde proveniența banilor rezultați din săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023 – iulie 2024, frații Tate ar fi achiziționat și înregistrat, pe numele unor persoane apropiate, patru autoturisme de lux.
„Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului, ar fi întreprins acțiuni cu caracter vădit intimidant și acte de corupere asupra unor persoane vătămate și martori, cu scopul de a-i determina să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase”, mai spun anchetatorii.
Cu privire la alte două persoane (cetățeni români), din cercetările efectuate a rezultat că ar fi acționat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală.
În urma perchezițiilor făcute miercuri, la locuinţa fraţilor Tate din Voluntari au fost descoperite și ridicate diverse sume de bani: 26.000 de euro, 81.000 de lei, 5.800 GBP şi 6.400 de dolari, dar şi două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.
De asemenea, a fost pus sechestru pe 16 autoturisme de lux şi o motocicletă.
Fraţii Tate au fost trimişi în judecată într-un alt dosar pe 20 iunie 2023, pentru o serie de infracțiuni, între care trafic de persoane în formă continuată și viol în formă continuată.
În acest dosar, pe 30 decembrie 2022, frații Tate au fost arestați preventiv și au stat trei luni după gratii. În martie 2023 au fost plasați în arest la domiciliu, fiind ulterior eliberați în august 2023 și cercetați în stare de libertate.