Poliţiştii din Voluntari s-au sesizat, duminică, cu privire la faptul că mai multe persoane „au avut discuţii contradictorii” lângă secţia de votare din satul Şindriliţa, judeţul Ilfov.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti, dar şi efective SAS însoţite de o echipă canină, iar în urma verificărilor au fost identificate nouă persoane cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. Acestea au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 9.000 de lei, au transmis reprezentanții IPJ Ilfov.
Incidentul din Dolj a fost semnalat de reprezentanții secției de votare din comuna Catane.
Doi bărbați și o femeie, membri ai unei secții de votare din comună, au contactat polițiștii, spunând că o femeie în vârstă de 33 de ani a depus un număr de 72 de cereri pentru urna mobilă.
„Cererile erau însoțite de copii ale unor documente de identitate şi adeverințele medicale eliberate de către medicii de familie. Printre cererile respective s-ar fi aflat mai multe cereri ale unor persoane de pe raza comunei Catane, care în adeverinţele medicale eliberate de către medicii de familie ar figura ca netransportabile, însă s-ar putea deplasa”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Dolj, potrivit presei locale.
Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro