Una din acestea este Politia, al carei sef, chestorul Florin Sandu, a declarat ca oamenii sai au rezolvat si pus in bratele procurorilor, numai in luna septembrie, 73 de dosare complexe privind mari fraude economico-financiare, dar acestia au si facut varza 16 din ele, scotand de sub urmarire 25 de invinuiti. Meciul se va incinge mai mult, o data cu includerea in echipele PNA a multor politisti, fiind deci transferata procurorilor si raspunderea pentru munca lor. Derobarea Politiei nu ramane, evident, fara raspuns. „Cum sa facem rechizitorii, cum sa arestam sau sa si trimitem in judecata niste oameni in baza unor dosare prost intocmite de politisti, cu probe insuficiente sau indoielnice?”, explica procurorii, neuitand, insa, sa arunce si ei mingea in terenul urmator, al Justitiei: „Sunt cazuri cand, chiar daca rechizitoriul e solid, iar faptele grave, judecatorii pronunta achitari sau dau pedepse insignifiante, disproportionat de mici si cu suspendarea executarii”. Si, astfel, cercul vicios al pasarii fraudelor si coruptiei peste fileu se-nchide, fiecare dintre jucatori, insa, demonstrand ca el „a facut totul”.