Frederic Belinsky, nepotul violonistului Ştefan Brătescu, face furori în lumea muzicală
Frederic are orgini ţigăneşti, din partea bunicului Ştefan Brătescu, şi ruseşti, din partea bunicii, pianista Valia Belinsky. S-a născut la Caen în 1974 şi, de la vârsta de 9 ani, a urmat cursurile Conservatorului Serghei Rachmaninov din Paris, apoi pe ale celui din Boulogne şi şi-a încheiat studiile la Conservatorul Naţional din Paris, absolvind în 1998 cu medalia de argint. A început să cânte la 16 ani, la Paris, în spectacole de cabaret, alături de mari interpreţi de „jazz manouche”, cum îi spun francezii jazz-ului ţigănesc. În prezent, tânărul de origine română este considerat unul dintre marii chitarişti de jazz ai lumii, asta datorită tehnicii sale excepţionale şi a expresivităţii muzicale ieşite din comun. De-a lungul anilor, a susţinut concerte în Franţa, Monaco, Rusia, Belgia, Elveţia, Germania, Finlanda, Turcia, Azerbaidjan, Ucraina şi a cântat pentru Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte al Uniunii Sovietice, pentru regele Mohammed al VI-lea al Marocului sau pentru prinţul Rainier al principatului Monaco. Admirator al lui Django Reinhardt – fondatorul jazz-ului european, şi al lui Stéphane Grappelli – cel care a pus bazele jazz-ului ţigănesc, Frederic s-a impus în lumea muzicii şi prin abilitatea incredibilă de a improviza. Cotidianul francez Le Figaro l-a numit „fenomentul chitarei” şi a scris că Frederic Belinsky nu înterpretează de două ori la fel aceeaşi piesă.