Piaţa Petru Rareş din Bistriţa a fost scena unei ceremonii emoţionante zilele trecute, prilejuită de plecarea în Afganistan a Companiei de Infanterie KAF-GDA, din cadrul Batalionului 812 Infanterie “Bistriţa”. Printre cei care au răspuns la apel s-a numărat şi Maria Andronesi, o tânără de 24 de ani. Tânăra, de profesie asistentă medicală, a plecat prima dată pe câmpul de luptă la doar 20 de ani, ca puşcaş lunetist.
Familia nu a fost de acord la început
“Suntem o echipă indiferent de sex şi cred că pot răspunde şi eu, ca orice militar al Armatei Române, prezent, indiferent de greutăţi”, spune tânăra curajoasă. Mai greu i-a fost însă să îşi convingă şi familia. “La început nu au fost de acord să plec, apoi s-au acomodat cu decizia şi au înţeles că dacă mi-am ales cariera asta de militar trebuie să îmi accepte şi deciziile”, mai povesteşte tânăra. Mama Mariei, prezentă şi ea la ceremonie, nu şi-a putut stăpâni emoţiile. “Am încercat să o conving să nu plece, dar e meseria ei şi sunt mândră de ea. Mă rog să îi ajute Dumnezeu să ajungă cu bine acasă”, spune femeia cu lacrimi în ochi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20f4b732ec996db395bf8e8c5fd41a7f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d1ba7525abe37252d882b48356668181.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d99102017ed2abdf6e51ed331efd573.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bd9a2e18f8c72a4f62e2aad89915e734.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8d1a72e19207177af53e5ff5a277317e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3f8dc3a67e95abdb01f9086214b633cb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a0ff0455eea93f98ebdc4b78047397d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_904c700d4c64993ea7cc4e67beef4314.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6915d4aba3e4d64976033eee6afa193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7d801695e1dc5b2f04426ce704f18536.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_c1743725c299b5254522b3ba850ff143.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_07396b84fadd205aca3bc7712568141c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_850eeb7a8aa9fef8ab707240bdfdfd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b485ba59e5d06f2ba1ef8202193439cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5c38b26c7dc26af474c445196258f38a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9c2a97c50409525e8a607c9abc4a9c1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_87948016ab34faaf50cc44626516b614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7054b58e518c106ace852e94a255b1b4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.