„Românii nu sunt obligaţi să deconteze războaiele politice sau interesele unor grupuri din interiorul partidelor politice. Credem într-un singur lucru:  sunt milioane de români care merită respect pentru seriozitatea şi implicarea de care dau dovadă, prin modul în care contribuie la dezvoltarea acestei ţări. Aşteptăm însă o schimbare radicală a modului în care politicienii se raportează la românii cinstiţi, în faţa cărora trebuie să fie responsabili după ce aceştia le-au oferit încrederea prin vot”, precizează FSLI într-un comunicat semnat de către președintele Simion Hăncescu.

Federația face apel la conducerea PSD să găsească oamenii potriviţi care să facă parte din următorul Guvern.

„Avem nevoie de profesionişti care să gestioneze cu atenţie domeniile pe care le reprezintă. Credem, de asemenea, că avem nevoie de continuitate în ceea ce priveşte proiectele începute, cel puţin în sistemul de educaţie. Angajaţii din educaţie încă aşteaptă din partea Ministerului Educaţiei rezolvarea mai multor probleme, după ce s-a stabilit ca în luna ianuarie să înceapă demersurile în acest sens”, menționează FSLI.

Printre acestea, se numără: elaborarea unui ordin de ministru privind modul de calcul pentru plata cu ora şi cumulul, formarea cadrelor didactice, stabilirea regulamentului de sporuri acordate pentru condiţii de muncă, acordarea sporurilor pentru personalul didactic care lucrează în zone izolate; stabilirea nomenclatorului bolilor profesionale, stabilirea metodologiei de calcul a dobânzilor acordate prin hotărâri judecătoreşti, stabilirea salariilor pentru funcţiile de conducere.

Potrivit sursei citate, viitorul Guvern trebuie să găsească soluţii pentru modificarea grilei de salarizare din Legea cadru 153/2017, în care este încadrat personalul didactic, având în vedere diferenţele uriaşe faţă de alte categorii sociale, precum şi modificarea Legii pensiilor.

FSLI face apel şi către Opoziţie, reamintindu-i că întreaga clasă politică trebuie să facă o schimbare. Membrii FSLI spun că așteaptă ca politicienii români să lase deoparte interesele personale și să respecte „oamenii oneşti” din această ţară.

Federația cere preşedintelui Klaus Iohannis „să dea dovadă de echilibru” într-o perioadă în care România are nevoie de stabilitate.

„Să nu uităm că 2018 nu este un an oarecare, este anul în care România sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri. Din păcate, clasa politică din România, prin ceea ce face, contribuie la dezbinarea acestui popor şi calcă în picioare principiile înaintaşilor care au contribuit la făurirea României Mari”, mai spune FSLI.

Citește și: Klaus Iohannis l-a desemnat pe Mihai Fifor premier interimar. Președintele cheamă partidele la consultări

Urmărește-ne pe Google News