Prim-ministrul Viorica Dăncilă trebuie să îşi asume că face declaraţii, fără să se asigure că poate să pună în practică ceea ce promite. În acest caz, este cert că una spune şi alta face, fără să cunoască situaţia reală din învăţământ, spune FSLI într-un comunicat
Potrivit FSLI, premierul a anunţat că salariile bugetarilor vor fi plătite în această săptămână.Astfel, potrivit premierului, ”salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte, pensiile nu şi am să explic de ce. Pensiile se dau între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoarea pensie. În plus, de abia am terminat de virat pensiile pe luna trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie”, după cum a precizat premierul Viorica Dăncilă în Parlamentul României, continuă FSLI.
Din păcate, angajaţii din învăţământ, care sunt cea mai mare categorie socio-profesională din sistemul bugetar, nu vor primi în avans salariile aferente lunii martie, în această săptămână. În aceste condiţii, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Executivului să aplice toate măsurile de care dispune pentru a rezolva problema apărută în cazul angajaţilor din sistemul de învăţământ, astfel încât aceştia să nu fie discriminaţi în comparaţie cu alte categorii bugetare.
“Este o lovitură puternică dată colegilor noştri care aşteptau, în baza celor promise de către premierul Viorica Dăncilă, să primească salariile în avans, înaintea Sărbătorilor Pascale. Oamenii aşteaptă aceşti bani, mai ales că nu vorbim despre o categorie profesională cu salarii foarte mari. Din contră, iar fiecare trebuie să aibă posibilitatea să pună câte ceva pe masa de Paşte. Guvernul trebuie să înţeleagă faptul că a creat aşteptări în rândul oamenilor. Pentru neplata salariilor în avans, aşa cum s-a spus, colegii noştri nu pot să primească drept scuză modificările necesare care au fost realizate în EDUSAL, în ultima perioadă. Executivul trebuie să se implice serios pentru a găsi o soluţie”, precizează preşedintele FSLI Simion Hancescu.