Legea are în vedere două variante. Dacă fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, cheltuielile făcute de stat pentru aducerea lui în ţară vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare. Dacă fugarul fuge din ţară după ce este condamnat definitiv, cheltuielile statului vor fi recuperate printr-o acţiune în instanţa civilă, cauză care se va judeca prioritar, mai prevede legea inițiată de ministrul Alina Gorghiu, care vizează limitarea fenomenului fugarilor şi descurajarea atitudinii infracţionale.

Legea se aplică persoanelor urmărite internațional, adică celor pentru care a fost emis mandat european de arestare, celor care au fugit în afara Uniunii Europene și celor pentru care se desfășoară procedura de extrădare.

„Legea prevede de acum un lucru de bun-simț și absolut normal într-un stat de drept: dacă ai fugit din țară și ai avut bani să eviți executarea pedepsei în penitenciarele românești, atunci când ești adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, vei scoate bani din buzunar”, a spus ministrul justiției, Alina Gorghiu.

Statul român a cheltuit anul trecut peste 10 milioane de lei pentru 803 persoane aduse în țară. „O sumă relevantă, care ar putea fi redirijată către sistemul penitenciar, către noi sedii de instanțe sau modernizarea celor existente. Anul acesta, până în prezent, peste 300 de fugari au fost aduși în țară, ceea ce a implicat alte sume de la buget”, a precizat Gorghiu.

Senatul a adoptat proiectul în calitate de prim for sesizat în aprilie, iar votul din mai al Camerei Deputaților a fost decizional, astfel că legea a mers la promulgare. Din acest moment, legea se va aplica tuturor fugarilor care încă nu au fost aduși în țară.

Autorităţile nu au reuşit deocamdată să aducă mai mulți fugari celebri, condamnați definitiv la închisoare cu executare, precum Ionel Arsene (Italia), Alina Bica (Italia), Mario Iorgulescu (Italia), Dragoș Săvulescu (Italia), Daniel Dragomir (Italia), Paul de România (Franța), Sebastian Ghiță (Serbia) și Sorin Oprescu (Grecia).

Urmărește-ne pe Google News