Alina Gorghiu, ministrul justiției, a anunțat că aducerea în România a fugarilor nu va mai fi suportată de stat, ci va reveni în grija condamnaților.

„Pe mine, pe tine, pe toți cetățenii care contribuie la bugetul de stat. Corect este ca el – fugarul – să acopere cheltuielile aducerii sale în țară. Așa se va întâmpla de acum încolo. Hotărârea de Guvern, adoptată azi, stabilește la ce cheltuieli ne referim mai exact”, a declarat Alina Gorghiu.

Statul român a plătit 10 milioane de lei în anul 2023

Până în prezent, pentru repatrierea fugarilor, statul român suporta plata traducerii documentelor necesare, deplasarea escortei, transportul condamnatului, plus eventualele cheltuieli medicale.

„Toate acestea nu vor mai fi plătite de stat, ci de fugar. E foarte important să facem justiție până la capăt”, a mai spus ministrul justiției.

Alina Gorghiu a anunțat că aducerea în țară a fugarilor a costat anul trecut 10 milioane de lei.

Urmărește-ne pe Google News