impuscat in cap in urma cu doua luni. A trecut o saptamana de la jaful secolului, al carui autor este soferul Nica si nimic nu pare sa duca la capturarea celui care a fugit cu cele o suta miliarde de lei. Cu atat mai putin este probabila recuperarea banilor furati dintr-o masina blindata a firmei CPI Security, suma pentru gasirea careia s-a oferit o substantiala recompensa. Au aparut insa primele certitudini privind implicarea lui Nica, despre care se stia ca e o persoana „linistita”, cu preocupari legale, in mai multe faradelegi comise pe teritoriul Italiei. Politistii romani au primit confirmarea ca in Cizma soferul CPI nu muncea la „negru”, ci se ocupa cu spargeri de magazine. Nica a fost doar cercetat de carabinieri, insa niciodata nu s-a luat masura arestarii sau, mai mult, a condamnarii sale. De aceea cazierul sau este „curat”. Reporterii ziarului Libertatea au aflat in urma investigatiilor proprii ca pentru a nu pierde contactul cu amicii din Italia Nica frecventa localurile cu specific italienesc din Capitala de unde afla ultimele noutati. Aceleasi restaurante sau baruri – destul de scumpe pentru buzunarul unui roman obisnuit – al caror client era pana a fi executat cu un glonte in ceafa si italianul Alberto Ranaldi, omul de afaceri gasit mort in Parcul Verdi. De luat in seama este si faptul ca mai multi clienti sau chiar unii dintre patronii restaurantelor italienesti frecventate de soferul Petre Nica au ramas fara autoturismele personale, care au fost furate din parcarile localurilor sau din fata casei, fapt ce leaga numele fugarului si de o posibila afacere cu masini.
in acest moment politistii bucuresteni verifica fiecare ipoteza, inclusiv aceea conform careia banii ar fi deja pe piata monetara din Republica Moldova. Au fost audiati pana si prietenii din copilarie ai lui Petre Nica, dar nimic. Surprinzator, familia hotului este cea care colaboreaza cel mai putin cu anchetatorii.