„Dacă cineva ar face asta din când în când, am putea să închidem galant ochii, cu un zâmbet. Dar noi percepem acest gest în contextul evenimentelor care au loc. Este vârful unui iceberg şi un moment în care trebuia să se ia poziţie”, a declarat miercuri Kacer, adăugând că anumite simboluri pot fi percepute în mod diferit de persoane diferite.
În aceeaşi ordine de idei, ministrul a subliniat şi reacţiile negative din partea altor ţări.
Kacer reacționase încă de luni, pe contul său de Facebook, la gestul lui Orban de a purta acel fular. În postarea sa, ministrul a subliniat că maghiarii care trăiesc în Slovacia se simt acasă în această ţară şi că aparţin acestui loc ca orice alt cetăţean.
„Dar ceea ce nu-şi are locul în relaţiile noastre este iredentismul şi revizionismul. Am văzut unde au dus astfel de sentimente şi planuri în 1939 şi le putem vedea astăzi în Ucraina sub forma agresiunii Rusiei”, a scris Kacer.
Decizia lui Orban de a purta un fular reprezentând Ungaria Mare la un meci de fotbal recent a stârnit revoltă la nivel internaţional, iar ministerele de externe ceh şi român au calificat-o drept inacceptabilă.
Alte câteva ţări, printre care Ucraina şi Croaţia, au reacţionat în mod similar. În afară de Ungaria modernă, Ungaria Mare includea părţi din Serbia şi Ucraina, precum şi părţi din Slovacia, Austria, Croaţia şi România, în prezent state membre ale Uniunii Europene.
Foto: Profimedia Images
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Top cinci zodii care vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional în 2025. Leii și Capricornii, cei mai avantajați
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor