Legea a fost propusă deja în Parlamentul britanic şi urmează a fi aprobată luna viitoare. Cei care vor fi surprinşi că fumează într-o maşină în care se află şi minori vor plăti o amendă de 60 de lire, echivalentul a 76 de euro, şi puncte de penalizare. Dacă se ajunge la tribunal, amenda creşte la 80 de lire, echivalentul a 100 de euro. Şoferii care nu vor reuşi să-i împiedice şi pe ceilalţi pasageri să fumeze atunci când un copil se află în maşină riscă sancţiuni usturătoare, de până la 10.000 de lire, aproximativ 12.700 de euro.