Dupa ce orasul a fost impanzit cu mii de steaguri, banci si stalpi tricolori, urmeaza acum ca si parcarile sa aiba culorile nationale. Primarul Gheorghe Funar a anuntat ca va ordona, in primavara anului viitor, vopsirea liniilor de demarcare a locurilor de parcare din Cluj in rosu, galben si albastru. Fiecare culoare va insemna un tarif de parcare diferit. Cele rosii vor fi in centrul orasului si vor fi cele mai scumpe, iar limita de timp pentru stationare va fi mai mica. Tarife ceva mai mici, dar cu timp de stationare mai mare, vor avea parcarile galbene, in timp ce parcarile albastre vor fi cele mai ieftine. Acestea din urma vor fi amenajate in cartierele Clujului. Pasiunea sa pentru tricolor s-a manifestat si cu ocazia Craciunului. Bradul de la primarie este decorat in culorile drapelului national.