Potrivit unui comunicat al Parchetului General de la Moscova, intitulat „Parchetul General al Rusiei a apreciat talentul actoricesc al activiştilor de la Hollywood”, fundaţia actorului american George Clooney şi a soţiei sale, avocata Amal Clooney, „desfăşoară o activitate amplă menită să discrediteze Rusia, sprijină activ falşii patrioţi şi membrii grupărilor extremiste şi teroriste interzise”.

„Sub acoperirea unor idei umanitare, aceşti «luptători pentru justiţie» (…) promovează iniţiative de urmărire penală împotriva celor mai înalte autorităţi ruse. Activităţile ONG-ului Clooney Foundation for Justice sunt declarate indezirabile pe teritoriul ţării noastre”, se mai precizează în comunicatul citat.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Rusia a consolidat reprimarea vocilor disidente.

Recent, a fost declarată indezirabilă și Fundaţia germană Konrad Adenauer, care se ocupă în special de promovarea democraţiei. O măsură similară a vizat și publicația independentă The Moscow Times, în luna iulie.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News