Are 437 de cai putere, un motor de 6,2 litri si prinde suta in numai  4,3 secunde. Cand calci pedala, rage terifiant, te arunca in scaun si consuma de rupe. Batjocoreste gravitatia, sfideaza parca legile fizicii si iti transforma sangele in adrenalina. Vorbim de noul Corvette C6 editia 2008.

Senzatiile sunt absolut reale si le-am trait pe circuitul francez de curse ‘Paul Ricard, acolo unde General Motors (GM) a ales sa-si relanseze Corvette-ul. Celebra masina americana, aflata deja la a sasea editie, a primit anul acesta o noua inima, propulsorul  V8 de 437 CP, ce dezvolta un cuplu uluitor de 586 Nm. Dupa un scurt briefing de securitate, cei prezenti au fost invitati, mai intai, sa incerce masina de pe locul din dreapta, alaturi de o serie de piloti de teste ai GM. Experienta deosebit de utila, deloc recomandabila celor slabi de inima sau de bila! Dupa doua ture, am pus mana pe volan si am descins pe circuitul lui Bernie Ecclestone, bosul din Formula 1. Ma familiarizasem deja cu bolidul pe drumul de 120 de kilometri dintre Marsilia si locatia de lansare, insa fara prea mari valente de pilotaj, din cauza restrictiilor drastice de pe soselele din Franta. Scapat din haturi, am aflat astfel ca legenda americana e mai vie ca oricand.

Am prins 240 km/h pe  circuitul „Paul Ricard”

Are o acceleratie ce-ti rupe pieptul, directie de precizie ‘elvetiana, stabilitate ireala pe viraje, frane care ingheata. Prinde 240 km/h pe linie dreapta si viteze pe viraje cuprinse intre 90 si 130 km/h. Suficient cat sa nu ma intereseze consumul urias si faptul ca anvelopele miroseau deja a ars!

Noua sportiva americana e disponibila in doua versiuni, coupe si decapotabila. Nu aduce prea multe noutati insa, in ceea ce priveste designul exterior

Decapotarea se realizeaza automat, dar numai dupa deblocarea manuala a capotei din material textil. Acelasi lucru e valabil si la revenirea capotei

Bolidul vine cu un design nou pentru consola centrala, din piele. Dispune de doua tipuri de transmisie: una manuala cu sase trepte si una semiautomata cu sase trepte, controlata electronic

Pe circuitul de la ‘Paul Ricard, nimeni n-a schimbat treptele de viteza sub 7.000 de turatii. Zgomotul scos de masina la aceasta turatie e naucitor! Viteza e limitata electronic la 250 km/h

La transmisia semiautomata, soferul dispune pe volan de doua padele prin care poate schimba si manual treptele de viteza, precum la masinile de curse. Cine uita sa schimbe in vitezele inferioare va fi ajutat de cutia automata

La testul de pe circuitul „Paul Ricard”, reporterul Libertatii (foto medalion, dreapta) a intrat cu 130 de km/ora intr-o serie de viraje pe care cu alte masini n-ar fi indraznit sa le abordeze nici cu 70 km/h

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News