La trei zile după ce trenul de pasageri cu destinația Salonic s-a izbit de un marfar care venea din sens opus, în apropiere de orașul Larissa, oficialii au anunțat că eforturile de localizare a pasagerilor dispăruți urmează să se încheie.
„Macaralele au mutat primele două vagoane, facilitând căutarea. Se estimează că operațiunea va fi în curând finalizată”, a declarat, vineri, 3 martie, purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Vathrakoyiannis.
Anterior, autoritățile au anunțat că 56 de oameni erau încă dispăruți. Sunt oameni care nu au fost incluși în bilanțul oficial care se ridică, în acest moment, la 57 de decese.
Alte câteva zeci de persoane sunt în continuare spitalizate. Iar pentru ele, încă din primele ore de după tragedie, locuitorii din Larissa au răspuns la apelurile medicilor și au format cozi la centrul de donare de sânge din oraș.
Guvernul a anunțat vineri formarea unei comisii de experți care să investigheze coliziunea, fără a avea însă consensul partidelor de opoziție, potrivit publicației Kathimerini.
Rudele au oferit probe ADN pentru identificarea victimelor
Între timp, a început returnarea rămășițelor victimelor către familii. Oficialii au declarat vineri că, pe baza probelor ADN prelevate de la rude, au fost identificate 54 de victime. Impactul celor două trenuri a fost atât de puternic încât procesul a durat mai mult decât se estimase.
La temperaturi care au depășit 1.300 de grade Celsius, cei care călătoreau în primele trei vagoane au fost aproape incinerați. Criminaliștii au fost nevoiți să identifice victimele – aproape toți studenți – prin elemente distinctive, cum ar fi tatuajele și cerceii.
„Au cumpărat 50 de bilete spre moarte”
Printre zecile de rude îndurerate se numără și Dimitris Bournazis, al cărui tată și frate în vârstă de 15 ani nu fuseseră găsiți până joi. El a declarat că apelurile telefonice către operatorul de trenuri Hellenic Train au fost fără rezultat și spune că accidentul ar trebui să ducă la o revizuire completă a siguranței sistemului feroviar al țării.
„Mi-am pierdut fratele, tatăl. Asta nu se poate schimba, știu asta. Dar ideea este ca noi să nu mai plângem astfel de victime. Au cumpărat 50 de bilete spre moarte”, a spus bărbatul.
Un singur tânăr care se afla în partea din față a trenului a supraviețuit și a suferit în ultimele zile mai multe operații.
Din ordinul Ministerului Sănătății, cadavrele vor fi returnate rudelor în sicrie sigilate „din motive psihologice”.
Într-o țară în care familiile își iau adeseori rămas bun de la apropiați în fața unor sicrie deschise, decizia ministerială a fost controversată și a adăugat la sentimentul de suferință colectivă, notează The Guardian.
Furie, proteste și greve
Furia provocată de tragedia din 28 februarie a declanșat proteste în marile orașe din Grecia, precum și greve ale angajaților din domeniul feroviar.
Serviciile feroviare au fost suspendate începând de miercuri, 1 martie, în urma accidentului, iar niciunul dintre serviciile companiei Hellenic Train, inclusiv cele ale Căii Ferate Suburbane din Atena, nu va fi operat nici sâmbătă și duminică din cauza unei noi greve de 48 de ore anunțate de sindicate. De asemenea, lucrătorii feroviari au planificat un miting în Piața Syntagma din Atena, pentru duminică dimineața, relatează publicația elenă Proto Thema.
Acțiunile sindicale au fost prelungite în semn de protest față de lipsa standardelor de siguranță și, în general, față de condițiile proaste ale căilor ferate grecești, precum absența unei semnalizări adecvate.
De asemenea, se atrage atenția asupra lipsei investițiilor publice în timpul crizei financiare profunde care s-a întins pe cea mai mare parte a deceniului trecut și a adus Grecia în pragul falimentului.
Hellenic Train se numără printre serviciile publice privatizate în plină criză. În 2016, a fost achiziționată de grupul feroviar de stat italian Ferrovie dello Stato (FS) Italiane.
Compania a inaugurat anul trecut noul său serviciu de trenuri de pasageri de mare viteză, între Atena și Salonic, iar pe site-ul său se preciza că, la viteze de până la 250 km/h, trenurile ar putea transporta pasagerii între cele două orașe în mai puțin de patru ore. Trenul Intercity de marți s-a ciocnit cu o viteză de peste 160 km/h de un marfar care venea din sens opus, de la Salonic la Larissa.
Federația Panelenă a Lucrătorilor Feroviari (POS) a anunțat că va fi pregătit un memorandum cu toate acuzațiile referitoare la problemele căii ferate și va fi solicitată o întâlnire cu Ministerul Transporturilor și cu partidele politice, cel târziu până săptămâna viitoare, pentru a fi prezentat punctul de vedere al mișcării sindicaliste cu privire la problemele de siguranță.
„Suntem supărați pe companie, pe guvern și pe guvernele anterioare”
În zilele de după tragedie, mii de oameni au ieșit în stradă în marile orașe ale Greciei pentru a-și exprima furia.
„Suntem supărați pe companie, pe guvern și pe guvernele anterioare care nu au făcut nimic pentru a îmbunătăți condițiile din calea ferată grecească”, a declarat pensionarul Stavros Nantis care a participat la protestul de joi din Capitală.
Protestatarii s-au adunat în fața sediului central al Hellenic Train din Atena, strigând „criminali”, cuvânt pe care l-au scris vineri cu spray roșu pe ferestrele clădirii de birouri.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4În Piața Syntagma au avut loc ciocniri între tinerii care au aruncat cu pietre și poliția care a tras cu gaze lacrimogene. Scene similare s-au petrecut și în Salonic.
Studenții au manifestat în toată țara, promițând să fie „vocea morților” și cerând dreptate.
„O pădure de responsabilitate”
Guvernul a dat vina pe o eroarea umană pentru accidentul care a avut loc la câteva minute după ce trenul a ieșit din Larissa, principala intersecție din centrul Greciei.
Șeful de gară a fost arestat și va depune sâmbătă mărturie în fața unui magistrat. Bărbatul de 59 de ani a recunoscut rolul său în ghidarea trenului de pasageri pe o cale ferată greșită și se confruntă cu mai multe acuzații, inclusiv omor involuntar și vătămare corporală gravă în masă.
Avocatul lui a declarat că, deși clientul său „devastat” își recunoaște rolul în dezastru, alți factori au jucat un rol important, iar anchetatorii nu ar trebui să piardă din vedere acest lucru.
„Dincolo de asta, nu trebuie să ne concentrăm asupra copacului în timp ce există o întreagă pădure dincolo de el. Există o pădure de responsabilitate”, a spus avocatul Stefanos Pandzardzidis.
Potrivit colegilor șefului de gară, el era lipsit de experiență pentru această funcție, ocupând postul doar din ianuarie, și nu ar fi trebuit să fie singur într-o tură atât de dificilă.
Grecia are o rețea feroviară limitată, care nu ajunge în mare parte din țară. În ciuda anilor de proiecte de modernizare, o mare parte din operațiunilor-cheie de control feroviar sunt încă făcute manual.
O anchetă lansată de Parchetul European (EPPO) a indicat deficiențe ale sistemului de semnalizare a trenului și lipsa de investiții în serviciul feroviar în ultimele decenii. Potrivit specialiștilor, dacă aceste echipamente ar fi fost funcționale, tragedia din 28 februarie nu ar fi avut loc.
Șeful sindicatului mecanicilor de locomotivă, Costas Genidounias, a declarat că un sistem modern de control al traficului ar fi trebuit să fie gata în urmă cu trei ani. El a spus că, începând din 2020, reprezentanții sindicatului au trimis notificări legale companiei responsabile de infrastructura feroviară din Grecia, OSE, precum și oficialilor guvernamentali, dar nu au primit niciun răspuns.
OSE a emis joi o declarație în care a transmis condoleanțe familiilor victimelor, dar nu a comentat public criticile.
Foto: EPA