Păgubitul și-a pierdut cheia de la mașină, în timp ce se afla la piața din centrul orașului Mangalia. A fost cu o altă mașină și drept urmare, nu a avut nevoie de a sa pentru a ajunge acasă și astfel nici nu a observat lipsa cheii. Asta până vineri, când nu a văzut că autoturismul nu mai e parcat în fața casei
„Azi după amiază când am dat sa plec de la muncă, ieșind în stradă, am descoperit că… îmi lipsește mașina ! Inițial am crezut că am uitat eu unde am parcat-o, am verificat toată strada după care, fiind într-o confuzie totală, am intrat pe camerele de supraveghere de la locul de muncă. Și am descoperit că, în urma cu aproape o oră, pe camere apare un puști care deschide mașina, se urca în ea și ….pleacă! Am sunat imediat la 112 pentru a raporta furtul. Imediat o echipă operativă s-a deplasat la fata locului unde a vizionat imaginile. Au dat mașina în urmărire în timp ce eu am plecat cu dânșii la sediul politiei pentru a completa hârțoagele de rigoare…. Tot atunci am descoperit ca îmi lipsește una din cheile mașinii. La nici o oră de la constatarea furtului, mașina a fost găsită în trafic pe strada Negru-Vodă, cu făptașul la volan. A fost arestat pe loc. Mi-am recuperat mașina care, din fericire, este intactă… Și acum începe povestea: și eu și polițiștii eram foarte curioși cum a ajuns individul în posesia cheii…“, a povestit păgubitul pe un grup al rețelei de socializare Facebook.
Hoțul a încercat toate mașinile Opel din Mangalia
Păgubitul a pus totul cap la cap și a realizat cum a rămas și fără cheie, și fără mașină. Hoțul a dat dovadă de multă răbdare și a încercat cheia jumătate de zi, pe toate mașinile Opel din Mangalia.
„Ei bine, cu o seară înainte am fost cu familia în piața din centru, unde am cumpărat de la una din căsuțe vin fiert. Probabil că, în timp ce scoteam banii, cheia a căzut din borsetă (nu am fost cu mașina mea în acea seară, altfel aș fi observat lipsa cheii pentru ca nu aș mai fi putut sa pornesc mașina).
Ei bine se pare ca proprietarul tarabei a găsit cheia și a încercat să facă un lucru bun ,dar prost gândit. A postat pe aceasta comunitate un anunț că a găsit cheia. Hoțul, un tinerel cu antecedente în domeniul furtului auto, fără permis, a văzut anunțul și l-a contactat pe cel care a postat spunându-i că este cheia de la mașina lui. Din păcate proprietarului tarabei nu i-a trecut prin cap sa verifice dacă așa este, i-a dat pur și simplu cheia… Ei bine, cu cheia în posesie, individul a cutreierat jumătate de zi Mangalia încercând diferite mașini Opel pana ce a ajuns la a mea, care a răspuns la comanda cheii“, a explicat proprietarul mașinii.
După ce au prins hoțul, polițiștii au constat că acesta spărsese și o locuință. L-au reținut și l-au dus în fața unui magistrat pentru emiterea mandatului de arestare.
„În urma verificărilor, polițiști au stabilit că tânărul în cauză ar fi intrat în posesia cheilor, în urma vizualizării unui anunț postat pe rețelele de socializare de către o persoană care le-ar fi găsit pe stradă.
Totodată, polițiștii au reținut în sarcina tânărului infracțiunea de furt calificat, faptă comisă la data de 22 decembrie, acesta fiind bănuit că ar fi pătruns în locuința unui bărbat din localitatea Valu lui Traian și sustras un sistem audio, în valoare de aproximativ 600 de lei”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro