Din cauza furtunii devastatoare, au fost semnalate probleme majore pe căile ferate britanice, mai multe linii de tren fiind blocate de arbori căzuți.

Mai mult, o macara s-a prăbușit, fiind pur și simplu răsucită de vânturile puternice, scrie presa locală.

De asemenea, zborurile din aeroporturile Heathrow și Gatwick au fost puternic perturbate de furtuna Ciara, iar aeroportul Gatwick avertizează pasagerii că unele zboruri ar putea fi anulate în cursul zilei de astăzi.

Tot furtuna Ciara este responsabilă pentru un eveniment petrecut pe ruta New York – Londra. Astfel, „ajutat” de furtuna Ciara, un avion Boeing 747-436 a atins viteza de 1.327 km/h. În mod normal, zborul ar fi trebuit să dureze 4 ore și 56 de minute, dar a ajuns mai devreme cu 80 de minute la destinație. Furtuna Ciara a ajutat, practic, avionul de pasageri sa doboare recordul de cel mai rapid zbor transatlantic.

Furtuna Ciara a lovit și Europa. Două dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa, cel de la Frankfurt și cel de la Amsterdam, au fost nevoite să anuleze peste 100 de zboruri din cauza furtunii, în cursul zilei de ieri.

Purtărtorul de cuvânt al aeroportului Schiphol din Amsterdam a anunțat că 120 de zboruri au fost afectate de furtună, iar responsabilul aeroportului internațional din Frankfurt a precizat că nu mai puțin de 135 de zboruri au fost anulate.

Și zborurile românești au fost afectate de furtuna Ciara. Ieri, compania Tarom a fost nevoită să anuleze două zboruri: București – Londra și Londra – București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News