Românul rănit a fost transportat de urgență la un spital, potrivit comunicatului.
Totodată, MAE menționează că din cauza condițiilor meteo și a unor defecțiuni la rețeaua de alimentare cu energie electrică, comunicarea cu autoritățile locale se desfășoară cu dificultate.
„În zonă s-a deplasat o echipă consulară pentru a obține mai multe informații și pentru a acorda asistență”, precizează MAE.
Vezi IMAGINI ULUITOARE cu furtuna din Halkidiki.
Răspunsul MAE:
„Consulatul General al României la Salonic are în atenție evenimentele legate de incidentul petrecut la data de 11 iulie, în Halkidiki, Republica Elenă, în urma căruia doi cetățeni români și-au pierdut viața și altul a fost rănit.
Reprezentanții oficiului consular au întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii incidentului, identitatea persoanelor decedate, identitatea și starea de sănătate a persoanei rănite.
În urma demersurilor consulatului general, autoritățile locale au precizat că doi cetățeni români au decedat, iar altul a fost rănit, fiind transportat la o unitate medicală din zonă pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.
În context, menționăm că, la acest moment, din cauza condițiilor meteo și a unor defecțiuni la rețeaua de alimentare cu energie electrică în zonă, comunicarea cu autoritățile locale se desfășoară cu dificultate.
O echipă consulară mobilă s-a deplasat în zonă pentru a obține mai multe informații cu privire la acest incident și pentru a acorda asistență consulară.
Consulatul General al României la Salonic monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, cu cetățeanul român care este internat, fiind pregătit să acorde asistență consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces pentru cei doi cetățeni români”.