În satul Dedrad din comuna Batoș, vântul a fost atât de puternic încât a smuls țiglele de pe acoperișurile a 20 de case. În timpul vijeliei, acoperișul de tablă al unei clădiri din Târnăveni a fost smuls, duminică, de furtună, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, maior Cristian Virag, pentru Agerpres.

sursă foto: tirnaveni.ro

Mai mult, în Târgu Mureș, un copac a căzut peste acoperișul unei case, iar un alt arbore s-a prăbușit peste mai multe cabluri electrice, pe care le-a rupt.


Citește și EXCLUSIV. Saturn, stațiunea aproape moartă. Hotelurile n-au mai văzut o vopsea de ani, magazinele au lacătele puse, la fel și multe dintre restaurante


Pompierii au fost mobilizați pentru a înlătura copacii doborâți de vânt și bucățile de acoperiș. Militarii au intervenit și în stațiunea Sovata, unde au evacuat apa din subsolul inundat al unei vile.

Sute de familii, fără curent după o furtună în Mureș

Sute de familii din mai multe localități din județul Mureș au rămas în beznă, duminică, din cauza furtunii, care a afectat posturile de transformare și liniile de alimentare cu energie electrică.

Din cauza furtunii puternice, au fost rămas fără curent electric 420 de consumatori din Municipiul Târnăveni, 219 în satul Delenii din comuna Băgaciu şi doi consumatori din oraşul Sovata.

Vântul puternic a rupt un copac care s-a prăbușit peste liniile de electricitate și peste acoperișul unei case din satul Iclad.

Județul Mureș s-a aflat sub atenționare de cod galben de ploi, intensificări de vânt și grindină, iar până la miezul nopții se află sub avertizare hidrologică de cod galben, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe cursul râurilor Mureș și Luț.

sursă foto: ardealnews.ro


Citește și Moștenirea lui Nicu Constantin a ajuns tot la un artist. Nae Alexandru, urmașul marelui maestru al comediei


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News