Din cauza vijeliei, mai mulţi copaci au fost doborâţi de vânt pe străzile din Bucureşti, fiind avariate două autoturisme şi gardul unei biserici, potrivit Agerpres.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) a anunțat că pe strada Piscului şi strada Mladinovici, copacii au căzut peste două autoturisme, iar pe strada Ostrov, un arbore a fost doborât pe gardul unei biserici.
De asemenea, pe străzile Zborului şi Radului au căzut doi arbori pe carosabil.
După ora 21.00, în Capitală a început să plouă torențial, iar vântul s-a intensificat. De asemenea, atât în București, cât și în județul Ilfov, cerul a fost luminat aproape continuu de fulgere.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de „averse ce vor cumula peste 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină”, pentru Capitală, marți seară. Locuitorii Bucureștiului au fost anunțați și prin mesaj RO-Alert de furtuna iminentă, autoritățile cerându-le oamenilor să se adăpostească și să evite deplasările.
Avertizarea a fost valabilă până la ora 22.30.
Tot marți seară, a fost emis un cod portocaliu de vreme severă pentru județul Ilfov, localitățile: Buftea, Jilava, Otopeni, Măgurele, Vidra, Periș, Gruiu, Bragadiru, Balotești, Domnești, Moara Vlăsiei, Snagov, 1 Decembrie, Ciolpani, Clinceni, Mogoșoaia, Ciorogârla, Cornetu, Dragomirești-Vale, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Nuci, Corbeanca, Dărăști-Ilfov, Copăceni, Grădiștea, Petrăchioaia și Dascălu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro