Nivelul apei pârâului Sărata a crescut în urma unei ploi torențiale, iar o viitură puternică s-a format în Vâlcăneşti.
Potrivit ISU Prahova, viitura a luat trei autoturisme, pe o distanță de aproximativ un kilometru. Două dintre maşini erau abandonate, a treia fiind funcţională. Nu au fost înregistrate victime, precizează ISU.
„Un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Plopeni se află la fața locului și rămâne pentru monitorizare (pârâul are încă un nivel crescut)”, a transmis ISU Prahova, citat de Observatorul Prahovean.
Imagini cu momentul când mașinile au fost luate de viitură au fost surprinse de un grup de localnici și publicate pe rețelele sociale.
„Aici ai rămas, nu mai poți pleca de aici. Ia uitați-vă, bă, e mașină!”, se aude pe filmare.
Totodată, în Vâlcănești, grindina a căzut în cantități foarte mari și a distrus grădinile oamenilor.
Mesaj Ro-Alert pentru 13 localități
Potrivit ANM, comuna Vâlcăneşti, la fel şi alte 13 localităţi din Prahova, s-a aflat timp de o oră sub cod portocaliu de ploi torenţiale și grindină până la ora 20.30, fiind emise inclusiv mesaje de tip RO-Alert pentru cetățenii din zonele vizate, potrivit presei locale.
Mai exact, au fost emise mesaje de avertizare pentru localităţile Urlaţi, Boldeşti-Scăeni, Valea Călugărească, Bucov, Vărbilău, Gura Vitioarei, Albeşti-Paleologu, Lipăneşti, Măgurele, Vâlcăneşti, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Bălţeşti, Plopu.
Localnicii din aceste oraşe şi comune sunt rugaţi să sisteze activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, să închidă toate ferestrele locuinţei şi ale altor categorii de construcţii, să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, să nu încerce să le traverseze și nu se apropie de malurile acestora.
De altfel, ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică zeci de localități din mai multe județe din țară. Vedeți în această știre efectele vremii rele, care au fost surprinse de localnici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
geta60 • 06.05.2024, 09:10
Au fost și vor mai fi fenomene de acest gen, trebuie să ne obișnuim cu ele!
florian968 • 06.05.2024, 08:31
Aceste fenomene sunt normale pentru că au fost și vor mai fi! Pentru unii din mass-media este senzaționalul care frizează ridicolul!
Mihaimihai • 05.05.2024, 21:36
Fenomene extreme au fost tot timpul. Dar nu există presa ***ă care sa isterizeze oamenii.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.