Vijeliile au lovit Texasul și Louisiana, lăsând în urmă cel puțin patru morți, drumuri inundate și peste 1 milion de locuințe fără energie electrică, în timp ce inundațiile ar putea afecta, vineri, părți ale coastei Golfului.
Cel puțin patru persoane au murit, după ce vremea severă s-a abătut asupra orașului Houston, a declarat purtătorul de cuvânt al primarului, Mary Benton. Se pare că două dintre decese au fost cauzate de copaci căzuți, iar un accident de macara a cauzat un altul, a declarat șeful Departamentului de Pompieri din Houston, Samuel Peña, într-o conferință de presă.
Furtunile au avariat clădirile din Houston, au blocat șoselele cu copaci căzuți și crengi și au distrus liniile electrice. Școlile publice din Houston și din împrejurimi au fost închise vineri, în condițiile în care peste 825.000 de locuințe și companii din Texas și peste 172.000 din Louisiana nu au curent electric, potrivit PowerOutage.us.
O altă repriză de vijelii se anunță
Furtuna a fost atât de puternică, încât a aruncat în aer geamurile clădirilor din centrul orașului Houston, împrăștiind cioburi, în timp ce semafoarele s-au oprit.
Furtunile se deplasează spre est vineri, iar peste 14 milioane de persoane din anumite părți ale Coastei Golfului sunt expuse riscului de vreme severă, inclusiv vânt puternic, grindină și posibil tornade. Zone întregi din Mississippi și Alabama se află sub risc moderat, de nivel 3 din 4, de precipitații excesive, în timp ce o alta de la granița dintre Texas și Louisiana până în Georgia și Florida se află sub un risc de nivel 2 din 4.
O altă repriză de ploi abundente este prognozată vineri seara și va continua până în primele ore ale dimineții de sâmbătă, afectând zone deja lovite de intemperii.
Precipitațiile excesive și furtunile amenință din nou sudul țării: „Se prognozează precipitații puternice sau excesive în estul Louisianei până în centrul statului Alabama, ceea ce ar putea aduce vineri inundații bruște, urbane și fluviale”, a anunțat Serviciul Național de Meteorologie.
„Stați acasă!”
Imagini difuzate de posturi de televiziune locale şi pe reţele de socializare surprind arbori şi stâlpi electrici trântiţi la pământ şi ferestre ale unor imobile distruse de rafale de vânt cu viteze de până la 160 km/h.
O mare parte a centrului oraşului şi a cartierului comercial erau pline de linii electrice doborâte şi cioburi de sticlă, iar numeroase semafoare nu funcţionau în întregul oraş.
„Centrul orașului este un dezastru. Este periculos din cauza sticlei și a lipsei semafoarelor. Așa că stați acasă”, a declarat, joi, primarul orașului Houston, John Whitmire.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!