UPDATE: Alexandru Cumpănașu susține într-o postare pe Facebook că „includerea în acest Grup de lucru nu înseamnă cooptarea în Guvern, ci o activitate voluntară, neremunerată și fără calitate oficială”.
Premierul Ludovic Orban a creat noul organism consultativ numit Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri prin decizia 223 din 27 aprilie 202, scrie G4media. Organismul va fi condus de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, iar printre cei care vor oferi consultanță se numără și 30 de instituții, printre care și cea condusă de Alexandru Cumpănașu.
Din comitet mai fac parte și Asociația Română a Băncilor, Camera de Comerț și Industrie a României, Coaliția pentru Dezvoltarea României, dar și Academia Română.
Astfel, Alexandru Cumpănașu, pus sub acuzare de DNA Constanța pentru fraude europene devine consultant oficial al Guvernului fix pe acest domeniu.
Mai exact, la sfârșitul anului trecut, Alexandru Cumpănașu a fost acuzat de furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA, mințind că are studii superioare.
După ce Alexandru Cumpănașu a ajuns pe lista sfătuitorilor Guvernului Orban, reprezentanți ai Executivului au declarat pentru Digi24.ro că este vorba de fapt despre „o eroare birocratică”, fiind „preluate propuneri mai vechi aflate în circuit care nu au fost actualizate”. Potrivit acelorași surse, decizia va fi revizuită.
Libertatea a dezvăluit, în septembrie, că Asociația pentru Implementarea Democrației, condusă tot de Cumpănașu, a primit o finanțare nerambursabilă de aproximativ 1 milion de lei pentru trei broșuri copy/paste din Wikipedia și Google.