Societatea comercială Isco Invest SRL a fost fondată în aprilie 2021 și are sediul într-un apartament de bloc din sectorul 5 al Capitalei, notează publicația citată.
Are doi acționari, Lucian Corozel și Gabriel Istrătescu, ambii cu câte 50%, conform Termene.ro.
Potrivit datelor SICAP, firma s-a înscris pe portalul achizițiilor publice la finalul lunii iunie. De atunci până în prezent a încheiat 32 de contracte atribuite direct, toate cu primării din județul Giurgiu.
Potrivit jurnaliștilor G4Media, firma Isco Invest SRL a obținut în lunile octombrie și noiembrie contracte de peste 420.000 de euro. Obiectul contractelor: consultanță oferită primăriilor pentru proiecte finanțate prin programul Anghel Saligny.
Lucian Corozel nu vede nicio problemă
Lucian Corozel este fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu din partea PSD. El a preluat această funcție în 2017, după ce Cristian Marciu a devenit senator, notează publicația citată.
Corozel are 41 de ani și, conform presei giurgiuvene, a absolvit Managementul Financiar Contabil la Universitatea „Spiru Haret”.
Contactat de jurnaliștii G4Media, fostul vice al Consiliului Județean Giurgiu a declarat că nu vede nicio problemă în faptul că firma sa câștigă contracte cu primăriile din județul pe care l-a păstorit.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro