UPDATE Ora 19:20 | OMV Petrom a informat că „în ceea ce privește informațiile publicate astăzi, precizăm că nu au fost aduse acuzații împotriva companiei sau a angajaților acesteia”.
„În urma unor solicitări transmise de către organele de urmărire penală, OMV Petrom a pus la dispoziția acestora mai multe documente, urmând să coopereze și să respecte dispozițiile autorităților în continuare”, mai spune compania al cărei angajat este Cristinel Dăncilă, director la OMV Argeş.
UPDATE Ora 18:55 | IPJ Argeş a remis un comunicat în care informează că „cercetările vizează modul în care o persoană fizică ar fi dobândit o suprafață de teren, pentru care ulterior a avut o relație contractuală cu societatea comercială în cauză, ce activează în domeniul petrolier”.
„În cursul zilei de 14 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, au desfăşurat o activitate de percheziţie la sediul regional al unei societăţi comerciale, situat în municipiul Piteşti. Activitatea s-a desfăşurat în scopul administrării de probatoriu, într-un dosar penal în care se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar în urma activității de percheziție, au fost ridicate mai multe documente. La acest moment, cercetările vizează modul în care o persoană fizică ar fi dobândit o suprafață de teren, pentru care ulterior a avut o relație contractuală cu societatea comercială în cauză, ce activează în domeniul petrolier”, arată instituția
UPDATE Ora 17:15 Viorica Dăncilă susține că nu a fost nicio percheziție la biroul soțului ei, Cristinel Dăncilă.
”Nu există nicio percheziție la biroul soțului meu. Nu există nicio acuzație împotriva soțului meu. Soțul meu nu a făcut niciodată tranzacții imobiliare. Documentele nu au nicio legătură cu soțul meu și nu au semnătura soțului meu”, a declarat Viorica Dăncilă la Antena 3.
„Suntem o familie integră, care nu a avut niciodată probleme cu corupția. Toată această știre din spațiul public este o știre falsă. Soțul meu nu are nicio calitate, nu este nici martor, nici implicat, nu are nicio legătură cu aceste documente! Repet: nimic din ceea ce se cercetează, nimic din ceea ce a apărut în spațiul public nu are legătură cu soțul meu. Este încă un atac la familia mea sau la Viorica Dăncilă”, a adăugat fostul premier.
Acțiunea ar fi avut loc într-o anchetă în care sunt puși sub învinuire funcționari din cadrul Primăriei Topoloveni privind anumite tranzacții imobiliare în care beneficiar ar fi fost compania la care lucrează Cristinel Dăncilă, a informat g4media.ro.
Soțul Vioricăi Dăncilă nu are, deocamdată, vreo calitate în dosar.
Perchezițiile vin în contextul în care oamenii legii au cerut anterior punerea la dispoziție a unor documente legate de tranzacțiile care sunt cercetate, însă compania nu a răspuns solicitării, conform surselor, soțul Vioricăi Dăncilă fiind cel care avea în atribuție această sarcină.
Cristinel Dăncilă este momentan în concediu și va fi chemat la audieri zilele următoare, conform sursei citate.