”Oamenii se plâng de tot felul de probleme, aici, în comună. Unul dintre lucrurile pe care l-am aflat de la ei a fost legat de mutarea râului Neajlov pentru a face loc unei piscine în satul Vânătorii Mici. Inițial, nu am crezut, mi se părea imposibil. Apoi am început să verificăm, întâi cu Google Earth, apoi cu imaginile aeriene de la Agenția Națională de Cadastru. Am făcut adrese la autorități, sperând să primim răspunsuri care să explice în vreun fel situația. Dar, surpriză, nici Agenția de Mediu, nici Apele Române nu păreau să știe ceva despre acest subiect, cel puțin nu oficial”, a declarat Florin Naidin pentru sursa citată.
Fostul primar al localității Vânătorii Mici, Marin Neacșu, în mandatul căruia s-a produs schimbarea cursului, a afirmat că nu știe ce s-a întâmplat: ”Nu știu dacă s-a mutat, s-a amenajat, așa. Am amenajat și noi (Primăria – n.red.) pe Neajlov, am excavat ca să nu iasă din matcă râul. Dar m-a sunat și fostul director al Apelor Române, Dumnezeu să-l ierte, să mă întrebe ce se întâmplă acolo. Terenul e al lui (Petre Pantale – n.red.), are și firmă de construcții, are excavatoare. Nu știu mai mult, nu a deranjat pe nimeni”.
Iar Petre Pantale, patronul restaurantului și al piscinei, s-a rezumat să declare doar că ”s-a făcut amenajarea râului. Credeți că îmi permiteam eu să fac eu această amenajare? Am fost la Apele Române, am primit un avertisment și cu asta vă doresc o zi frumoasă”.
Imaginile din satelit, furnizate atât de Agenția Națională de Cadastru, cât și de Google Earth, confirmă faptul că poziția albiei râului s-a modificat, a mai notat g4media.ro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro