Potrivit unui document dat publicității de G4Media, cei mai loviți vor fi angajații care nu vor mai primi mărirea de salariu programată pentru 1 septembrie, le vor fi tăiate sporurile, iar promovările vor fi blocate.
În avanpremiera austerității, STB organizează mâine un concert în parcul Izvor pentru a sărbători 110 de ani de transport în comun în București. Recent, Libertatea a aflat că evenimentele pentru promovarea aniversării STB au costat aproape 1 milion de lei.
Se stopează creșterile salariale și se reduc achzițiile de piese de schimb
Directorul general al STB, Andrei Creci, a aprobat o adresă a serviciului de buget remisă Consiliului de Administrație, adresă prin care sunt propuse măsurile de reducere substanțială a cheltuielilor în 2019.
Documentul intern se numește ”Informare privind necesitatea implementării unui plan de măsuri de reducere a cheltuielilor la STB SA în anul 2019” și are 8 puncte, scriu jurnaliștii de la G4Media.
Printre măsurile propuse se află reducere achiziției de materiale, piese de schimb și servicii până la nivelul minim necesar continuării activității; stoparea angajărilor și a promovărilor, eliminarea unor sporuri sau modificarea modului lor de calcul, amânarea majorării salariale preconizate inițial pentru 1 septembrie și amânarea sau sistarea unor beneficii acordate angajaților, precum decontarea contravolării biletelor de odihnă și tratament.
Până la aprobarea finală a tăierilor, STB organizează sâmbătă în Parcul Izvor un concert cu ocazia aniversării a 110 de ani de la înființarea primei concesiuni care a devenit principala companie de transport în comun din București. ”Pentru a marca acest moment aniversar, STB SA le oferă bucureștenilor, sâmbătă, 6 iulie, de la ora 18.00, în PARCUL IZVOR, un concert susținut de Whats Up, Smiley și Jo. Atmosfera va fi întreținută de celebrul radio MC – Cristi Nitzu”, arată un comunicat al instituției.
La concert va fi interpretat și imnul STB lansat recent de Whats Up. Imnul evenimentul face parte dintr-o campanie care a costat peste 200.000 de euro.
Citește și:
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro