Lume multă, personalități politice și medici renumiți s-au adunat astăzi la inaugurarea uneia dintre cele mai renumite clinici de fertilizare in vitro care și-a deschis porțile și în București. Printre invitații de onoare a fost prezentă și Gabi Firea, atât în calitate de primar al Capitalei, cât și în calitate de mamă care a apelat la fertilizarea în vitro pentru a putea aduce pe lume un copil.

Edilul a povestit că după ce a reușit să facă primul copil pe cale naturală, cel de-al doilea a întârziat să apară. Fiind prospăt căsătorită cu primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, Firea își dorea foarte mult să-i dăruiască acestuia un copil. Văzând că pe cale naturală nu este posibil, primarul Capitalei a apelat la cei mai buni specialiști care au sfătuit-o să recurgă la această metodă de reproducere umană asistată.

Gabi Firea a recurs și la fertilizarea în vitro

”Am trei copii, iar ce-l de-al doilea născut, băiețelul de 4 ani și jumătate, s-a născut în această clinică. De fapt aici s-a produs minunea, împreună cu domnul profesor Poiană și asociații domniei sale, aici de față. Pentru mine nu a fost nici un motiv de jenă, de rușine de a ascunde acest subiect. Am realizat că sunt multe femei care ascund faptul că urmează un tratament de fertilitate, cărora le este teamă de implicațiile unui astfel de tratament pentru organismul lor sau pentru viața copiilor. David Petru, băiețelul meu (n.r.- venit pe lume în urma unei fertilizări în vitro) este un copil normal, chiar foarte năzdrăvan”, a povestit edilul.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Aceasta a mai adăugat că, de câte ori are ocazia, încearcă să explice oamenilor că tratamentul de fertilizare în vitro nu este traumatizant nici pentru mama, nici pentru copil, că infertilitatea parțială, de moment – așa cum i s-a întâmplar chiar ei – poate să fie tratată și nu este un motiv de a avea idei preconcepute. ”Am transmis româncelor, de câte ori am avut ocazia, să aibă încredere în aceste proceduri care nu le afectează în nici un fel viața sau sănătatea, să se lase pe mâna medicilor, atât a celor din sistemul privat, cât și a celor din sistemul de stat”, a mai adăugat Firea.

Primarul Capitalei, mamă de trei ori

Legat de ideile preconcepute ale oamenilor că procedurile științifice sunt interzise de credință, de religie, de biblie și că femeile trebuie să se ferească de ele, edilul a povestit că în ziua în care a mers să facă procedura de fertilizarea, clopotele bisericii situate în apropierea clinicii au început să bată. A fost momentul în care a crezut că a primit un semn și că nu trebuie să facă așa ceva.

”Nu am renunțat pentru că am considerat că cea mai importantă menire a unei femei pe acest pământ, dacă îi este îngăduit de către Dumnezeu, este să fie mama măcar o dată în viață. Eu am reușit de trei ori. Iar motivul pentru care nu am fugit în acea zi din clinică este că în sala de intervenții era o icoană a Maicii Domnului și m-am dat seamă că numai prin o îmbinare a cuceririlor științei și prin puterea rugăciunii, minunile se adeveresc și sunt aici, în fața noastră”, a conchis primarul Capitalei.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

700 de fertilizări în vitro pe lună

În fiecare lună, în clinica din Atena care de astăzi are un sediu și la București, se fac in jur de 700 de fertilizari in vitro, cifra care o plaseaza pe primul loc in Europa. Procentul ridicat de reușită, dar și faptul că țara noastră este codașă în Europa la capitolul susținere a cuplurilor  nefertile, au făcut ca un număr din ce în ce mai mare de români să ia drumul Greciei. Numai in ultimii doi ani si jumatate, peste 1.600 de cupluri din România au apelat la ajutorul specialiștilor de la clinica din Atena și mai mult de jumătate dintre aceștia au reușit să-și vadă visul împlinit.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Observatornews.ro
Momentul impactului devastator de pe un bulevard din Timişoara, în care o fetiţă de 10 ani a murit pe bancheta din spate a maşinii conduse de mama ei
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI