Gabi Luncă era una dintre cele mai apreciate artiste de muzică lăutărească și o prezență discretă pe micile ecrane. Chiar dacă a avut un succes uriaș în industria muzicală, dincolo de scenă a întâmpinat probleme, greutăți și multe suferințe.

I-a murit un copil chiar în ziua botezului

În tinerețe, artista își dorea mult să aibă un copil. Când în sfârșit a rămas însărcinată, de bucurie a băut puțin gin, nu mult, fără să știe că nu are voie. I s-a făcut rău și a simțit că pierde copilul, așa că i-a promis lui Dumnezeu că se va pocăi dacă o ajută: „Dacă nu mă voi pocăi, să-mi iei copilul!”. Aceasta a născut o fetiţă, dar promisiunea nu a respectat-o, iar la ceva timp micuței i s-a făcut rău. „Eu nu-i spusesem lui Onoriu de promisiunea pe care o făcusem când era să pierd sarcina. Oricine se uita la ea, o vedea ca pe oricare copil normal, dar de câte ori mă duceam eu să o iau în braţe se petrecea ceva inexplicabil. Cum apăream eu la pătuţul ei, fetiţa mea se schimba la faţă şi din albă devenea pământie şi începea să devină agitată. Am înţeles că nu se manifesta aşa numai în prezenţa mea”, a povestit Gabi Luncă cu ani în urmă. Fetița a murit chiar în ziua botezului.

Nicolae Ceaușescu i-a dărâmat o casă

Președintele Nicolae Ceauşescu i-a demolat casa din Piaţa Victoriei: „Şi astăzi, când trec prin acel loc în care s-a ridicat un bloc mare, simt o durere în inimă. Am locuit şapte dintre cei mai frumoşi ani ai mei”, spunea Gabi Luncă.

Gabi Luncă, mută în urma unui accident

Câteva zile acesta nu a putut scoate o vorbă. Interpreta a rămas mută în urma unui accident de maşină. Alte trei luni nu a cântat. Aşa a ratat un turneu în Israel. Tot atunci, era însărcinată cu Rebecca, fata cea mică.

A fost operată de cancer la sân

În 2009 şi-a făcut un control la sân. Artista a aflat că are cancer. „Pe 21 decembrie am fost operată la Spitalul Fundeni. Vă daţi seama cum a fost când mi-am revenit din operaţie şi am putut să mă uit în oglindă? Slăbită, cu o faţă de nerecunoscut, fără un sân?”, declara Gabi Luncă.

Melodiile lui Gabi Luncă

De-a lungul anilor, Gabi Luncă a lansat o mulțime de albume și de melodii. Multe dintre ele sunt îndrăgite de public, multe sunt ascultate și acum la evenimente private.

Amintim aici: „Anii mei și tinerețea”, „Dă, mamă, cu biciu-n mine”, „Am crescut băieți și fete”.

Cine a fost Gabi Luncă

Gabi Luncă s-a născut la data de 16 octombrie 1938, în comuna Vărbilău, județul Prahova.

În anul 1951 începe să cânte alături de tatăl său, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploiești. După anul 1953, Luncă devine solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. Ea a devenit cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploiești.

 
 

Urmărește-ne pe Google News