Reacţia generalului e de înţeles. El şi colegii lui, care au plecat din PSD şi din PNL nu din motive doctrinare, ci strict personale, nu s-au ales cu mare lucru din mezalianţa cu PD-L. Portofoliul de ministru al Apărării Naţionale, dat lui Oprea, e departe de aşteptările uneperiştilor, între care politicieni consacraţi, ca Marian Sârbu ori Cristian Diaconescu, aveau aspiraţii îndreptăţite de a (re) pătrunde în Cabinet. Dar PD-L, care a înşfăcat cu lăcomie tot, le-a închis uşa şi la recenta remaniere. În plus, promisiunile făcute electoratului, de sorginte social-democrată, ale lui Oprea, legate de temperarea măsurilor de austeritate, ca şi angajamentele lui faţă de starea materială a actualilor şi foştilor oameni în uniformă l-au lăsat surd pe Boc. Colac peste pupăză, uneperiştii mai sunt şi obiect de miştouri printre pedelişti, Radu Berceanu definindu-i săptămâna trecută, în prim Colegiu Director al PD-L, drept “o adunătură de găini venite din toate coteţele, cu un cocoş care nu le satisface”. Pentru Gabriel Oprea şi pentru colegii lui, deja e prea mult.

Mă întreb, însă, de unde această aroganţă dincolo de limită a PD-L, această continuă sfidare a populaţiei şi a forţelor politice, inclu- siv a propriilor aliaţi? Pe ce, vorba Morometelui, “se bazează”? Pe niscaiva “ticăloşii”, pe vreun “Deus ex machina”, în pregătire în laboratoarele de la Cotroceni?

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News