„Gabi Socol, fost fotbalist la Universitatea Craiova, și-a pierdut viața alături de soția și fetița sa în inundațiile devastatoare din Valencia. O familie întreagă, distrusă în doar câteva clipe de furia naturii. Cum să poți înțelege o asemenea pierdere?”, a scris Viorel Iliescu, un apropiat al familiei, pe Facebook.
„Gabi a fost mai mult decât un sportiv – a fost un prieten, un exemplu și un om care și-a dedicat tinerețea fotbalului românesc. Acum, numele lui va rămâne o amintire dureroasă pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit”, a adăugat el.
Primăria din comuna Bistreț, localitate în Dolj, a confirmat că „printre persoanele dispărute în urma inundaţiilor din Spania au fost identificate 3 persoane din comuna Bistreț, sat Plosca (Socol Gabriel, Socol Dana și fetița lor)”.
„Gândurile trimise celor apropiați în momentele grele sunt un mod sincer de a ne exprima regretul și sprijinul în caz de orice nevoie”, a mai transmis primăria.
Site-ul de știri spaniol ABC a relatat vineri, 1 noiembrie, că Gabi și Dana, doi români stabiliți de 22 de ani la Valencia, au murit alături de fiica lor și alți cinci vecini în garajul clădirii de pe strada Mariano Brull din cartierul valencian La Torre. Publicația spaniolă nu a dat numele complete, dar este vorba despre Gabi Socol, care a făcut parte din lotul de juniori al Universității Craiova, și soția sa, Dana Socol.
Bilanţul victimelor inundaţiilor din Spania a depășit 200 de morți, dar numărul poate crește, pentru că procesul de recuperare şi identificare a victimelor, început marți, 29 octombrie, după valul de inundații, continuă. Între timp, furtuna DANA provoacă din nou ploi abundente în Comunitatea Valenciană și vestul Andaluziei.
Deocamdată, Ministerul de Externe a anunțat un singur român decedat și 16 dispăruți, dar „realizăm verificări și vom reveni cu date certe, verificate”, a precizat Radu Filip, purtător de cuvânt MAE.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!