România a înregistrat miercuri, 4 noiembrie, cel mai sumbru bilanţ COVID, fiind raportate 8.651 de cazuri noi de COVID-19, 146 de decese și 1.001 pacienți la ATI.
În acest context, Gabi Szofran a relatat pe pagina de Facebook experienţa celor 12 zile de spitalizare cu COVID-19 de la Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara.
“Dragi prieteni. Pentru cei care nu mai cred, vă spun eu, virusul există. Dacă ai noroc, faci forma uşoară, însă nu toți avem acest noroc, eu am simţit-o pe pielea mea”, îşi începe fostul pacient COVID povestea.
Am fost pozitiv. Confirmat în 19.10.2020. Am fost internat 12 zile la ”Victor Babeş”. A fost un adevărat coşmar: 12 zile de spitalizare plus 5 de izolare, în total 17 zile departe de fetele mele. Am trecut cu bine datorită medicilor extraordinari de la ”Victor Babeș”, adevăraţi îngeri.
Gabi Szofran:
Gabi Szofran spune că spitalul este plin cu pacienţi COVID.
“Prietenii m-au întrebat «E chiar asa nașpa? Chiar sunt pline spitalele?». Da! E «naşpa», iar spitalele sunt pline. Am fost 10 în salon. Când se elibera un pat nu dura 5 minute şi era ocupat cu alt pacient. Am avut 4 zile grele, cu oxigen suplimentar. 4 zile în care cu greu m-am ridicat pe marginea patului. Dar am trecut cu bine datorită celor de la «V. Babeș»”, spune Gabi Szofran.
“Aveţi grijă de voi. Respectaţi regulile: masca, dezinfectant, spălat pe mâini, distanţare. Aş mai adăuga ceva la final. Bolnavii COVID, cei care au trecut prin boala, nu au râie, nu au SIDA. Au avut o boala virală. Aveţi grijă de voi şi de sănătatea voastră”, mai spune Gabi Szofran.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro