Aela Cotabiţă, fiica lui Gabriel Cotabiță, a declarat, marți, la Antena Stars, că artistul este internat în spital, cu COVID-19.

„E bine, este pe mâini bune. Ţinem legătura cu el zilnic şi, de asemenea, şi cu medicii. Nu avem cum să mergem să îl vedem date fiind procedurile în vigoare. A fost depistat de ceva vreme. Nu mai ştiu exact de câte zile, dar sperăm să iasă totuşi testul negativ cât de curând zilele acestea şi să poată să se întoarcă acasă. Nu este o formă gravă, nu este intubat, nu este la ATI. Pur şi simplu necesită să fie monitorizat, având şi alte probleme de sănătate”, a declarat Aela Cotabiţă la Antena Stars, conform Spynews.

Fiica artistului a precizat că Gabriel Cotabiţă s-a testat după ce a avut anumite simptome.

„El, cu siguranţă, s-a protejat ştiind foarte bine cât de important este să respecte măsurile de distanţare, să poarte mască şi toate celelalte. A avut anumite simptome şi au decis să se testeze. Tuse şi o stare de oboseală mai accentuată. Existând şi alte condiţii medicale cea mai bună variantă era să se urmărească evoluţia în spital şi aceasta a fost recomandarea medicilor”, a mai spus Aela Cotabiţă.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

În 2015, Gabriel Cotabiţă a stat mai multe zile în comă, după ce a făcut un stop cardio-respirator.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI