Între Gabriel Cotabiță și Mihai Constantinescu nu s-a legat o prietenie strânsă, de-a lungul anilor. Însă asta nu l-a împiedicat pe fostul component al trupei VH2 să empatizeze cu colegul lui de breaslă care trece prin momente grele, asemănătoare cu cele prin care a trecut și el, în 2015.
De când a aflat că Mihai a suferit două stopuri cardio-respiratorii și se află în stare foarte gravă la spital, ținut în viață de aparate, Gabriel trimite încontinuu rugi către Divinitate.
„Gabi este mișcat de situația în care se află Mihai Constantinescu. Se roagă pentru el, la fel ca alți colegi de scenă. Așa cum și alții s-au rugat pentru viața lui în urmă cu patru ani. Se interesează regulat de starea de sănătate a colegului său. Și îi încurajează pe apropiații acestuia cu propria poveste de viață. În 2015, cei care i-au fost alături zi și noapte au crezut în minuni. Iar minunea s-a întâmplat”, a dezvăluit pentru Libertatea un apropiat de-al artistului.
La o minune speră și familia lui Mihai Constantinescu, soția actuală, Simona Secrier, dar și fosta parteneră de viață, Mihaela Constantinescu, rugându-i pe toți cei care-l cunosc pe artist să-i fie alături cu gândul, ruga și cu sufletul.
Starea lui Mihai Constantinescu este în continuare deosebit de gravă.
Citește și: