Comentează„Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii” – sunt câteva din cuvintele în care îl descrie Gabriel Liiceanu pe Mircea Dinescu, într-un text publicat joi pe platforma de opinii Contributors.
„Judecând după nivelul nostru de civilizație, la capătul celor treizeci de ani istorici de «tranziție» pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte. Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic «Sudul») printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”, scrie Liiceanu.
Fondatorul Editurii Humanitas își continuă tirul la adresa lui Dinescu: „Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de «simbol al revoluției» dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca «jumătatea funestă» a lumii să scape mai voioasă de sub control”.
Liiceanu face trimitere și la perioada de disidență a lui Dinescu de dinainte de Revoluție și taxează transformarea acestuia după 1990.
„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul transformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?”.
Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis.
Gabriel Liiceanu, pe Contributors
„La lansările de carte apărea golănește”
Iar șirul reproșurilor și caracterizărilor lansate de Liiceanu la adresa lui Dinescu nu se oprește: „Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golănește în compania tarafului de lăutari pe disonanțele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeași dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea președintelui să intervină „unde trebuie” pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze și un popas al grupurilor de vizitatori străini la moșia lui de pe malul Dunării”.
„Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost «un impostor în strai virtuos». Și-a asumat pe față postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-și brelocul cheii de la mașină pe policar, împroșcând calomnii și sărind cu gura la oricine, disprețuind pe față reguli și legi, conducând mașina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă și așternând un covor de semințe scuipate din mers între ambreiaj și accelerator”, concluzionează Liiceanu.
Ce l-a făcut pe Liiceanu să reacționeze
Reacția filosofului vine la puțin timp după ce Ana Blandiana a scris în cartea „Soră lume”, publicată recent de Editura Humanitas (a lui Gabriel Liiceanu), că poetul Mircea Dinescu i-ar fi numit „Hitlerjungend” („Tineretul lui Hitler”) pe tinerii morţi în fața Hotelului Intercontinental în zilele Revoluţiei, iar Dinescu i-a răspuns poetei susținând că aceasta „suferă de amnezie” şi „continuă să-şi reşapeze trecutul”, potrivit Hotnews.
Ana Blandiana nu e singura figură publică cu care Mircea Dinescu a avut un schimb dur de replici. Acesta s-a certat public și cu fostul său prieten, scriitorul Stelian Tănase. Și atunci, de-o parte și de cealaltă, s-au lansat cuvinte grele.
Textul integral al lui Liiceanu poate fi citit aici.