Cuprins:
Fascinația focului
Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România, de pe 24 noiembrie, i-a luat prin surprindere pe mulți dintre români, inclusiv pe Gabriel Liiceanu. Călin Georgescu, un candidat ultranaționalist, pro rus, a obținut 22,94% din voturi.
„Există o fascinație a focului care poate merge până la nevoia irepresibilă de „a da foc”. Există, altfel spus, piromani.”, începe Gabriel Liiceanu.
Apoi, acesta evocă o poveste simbolică a lui Amos Oz: ce faci când vezi o clădire în flăcări? Oz răspunde: chiar dacă nu ai o găleată sau un pahar, folosește o linguriță – „ tot omul are o linguriță”.
„Da, știu că o linguriță e mică, iar focul e imens, dar suntem milioane de oameni, și fiecare are o linguriță. Ei bine, aș vrea să fondez Ordinul Linguriței. Mi-ar plăcea ca aceia care îmi împărtășesc atitudinea (…) să poarte întotdeauna la reverul hainei o linguriță, ca să știm că suntem în aceeași mișcare, în aceeași frăție, în același ordin, Ordinul Linguriței”, spune Amos Oz.
„Ce facem însă dacă piromanul dă foc la o țară”
Liiceanu avertizează asupra amenințărilor reprezentate de ascensiunea lui Călin Georgescu, un candidat perceput ca având simpatii pro-ruse, descris drept „piroman”.
„Ce facem însă dacă piromanul dă foc la o țară, nu la o casă? Ce facem știind că, nefăcând nimic, va fi în curând cuprinsă de flăcări și mistuită?”, se întreabă filozoful.
„O să spuneți că o țară nu arde atât de ușor ca o casă. Că are multiple centuri de siguranță: servicii secrete care o apără de cei care deschid porțile cetății ca să pătrundă dușmanii; că există un președinte al țării menit să anunțe ce măsuri s-au luat ca țara să nu ia foc; că o Curte Constituțională va interzice unui piroman să candideze la înalta funcție, de vreme ce „convingerile sale nu sunt compatibile cu valorile democraţiei”; că o Biserică care-și ia menirea în serios îi poate avertiza pe sărmanii oameni să se ferească de Diavolul care ia în deșert numele Domnului.”, continuă Gabriel Liiceanu.
Cea mai mare tragedie
Gabriel Liiceanu avertizează asupra pericolului ca un „piroman politic” – care laudă figuri extremiste, contestă apartenența României la NATO și UE și se declară „salvator de țară” – să ajungă președinte.
Un astfel de eveniment ar echivala, „alături de instaurarea comunismului în România după război, cea mai mare și, pe termen lung, cea mai cumplită tragedie din istoria acestei țări.”
Astfel, Gabriel Liiceanu îndeamnă la mobilizare colectivă împotriva pericolului reprezentat de un „piroman politic”. El subliniază importanța acțiunii individuale, simbolizată de lingurița lui Amos Oz.
„Noi, nu puțini dintre cei ce ne întâlnim în comunul lucidității noastre și în acel „bun-simț” mai răspândit pe lume decât dezorientarea și naivitatea, suntem mai mulți de două milioane. Duminică, pe 8 decembrie o să-i iau pe toți ai mei, pe prieteni, pe colegi, pe toți nehotărâții din jurul meu și o să încerc să-i conving să mergem cu toții la vot, fiecare cu lingurița lui.”, a mai scris filozoful.
Apel la frică
Gabriel Liiceanu precizează că va apela la „instinctul de conservare care se activează ca reacție în fața primejdiei: la frică.”
„Vă mărturisesc că mi-e frică. Mi-e frică, nespus de frică, la gândul că aș retrăi ultimii ani ai vieții la fel cum mi-am trăit, în plin coșmar istoric, prima jumătate a existenței mele mature. Mi-e frică să nu redevin o fantoșă trasă de sfori de bunul plac al unui nou dictator, înconjurat de o masă de lingăi și slugi. Mi se face frică la gândul că la fel vor trăi fiul meu și familia lui, nepoții mei, că țara mea va recula și va cădea iar în prăpastia istoriei. Iată de ce n-am cum să uit că, prin pecetea pe care a pus-o pe întreaga mea viață, aceasta e țara mea și, de aceea, nu vreau să mi-o mai confiște nici rușii, nici comuniștii și nici legionarii de pripas ai istoriei.”, concluzionează Liiceanu.