ComenteazăÎn textul publicat pe platforma civică, Gabriel Liiceanu răspunde comentariului făcut de o româncă din diaspora la un articol precedent în care filosoful cerea demiterea ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Aţi scris «Apel către lichele» în 30 decembrie 1989 şi iată că am pierdut războiul cu lichelele. Nu au făcut turcii în sute de ani ce au făcut aceşti bandiţi în aceşti 31 de ani. Milioane de români au plecat în bejenie. În ce intelectuali aveţi încredere în ziua de azi? Când scrieţi ce scrieți, pentru cine scrieți?”, îl întreabă comentatoarea Smaralda pe directorul Editurii Humanitas.
Liiceanu spune că și atunci, dar și în ultimul său text în care îl critică pe actualul ministru al educației, este „o adresare prin ricoșeu”. „Adevăratul destinatar nu era pe-atunci licheaua pe care o «apelam», ci cel căruia i se amintea tot ce pătimise din cauza ei. Era adresat «poporului român», celui ce trebuia să audă, să-și amintească și să știe de cine are să se păzească în viitor. Era un gest de prevenire”, scrie filosoful.
Autorul îi dă dreptate apoi unui alt comentator care i-a scris: „Să vorbești despre «România educată», eradicarea, gravitatea plagiatului etc., iar ministru la educație să fie Cîmpeanu, mi se pare absolut sinistru”.
„Cu declarația – «absolut sinistră» și ea – că acesta e omul care va implementa exemplar în viața românilor programul «România educată»! O vorbă din care cel care-a rostit-o nu credea o iotă și nici vreunul dintre noi, în măsura în care nu era idiot”, continuă Liiceanu.
Filosoful explică apoi de ce continuă să scrie și cum își găsește resursele de speranță. El spune: „România e și țara mea”, citând o replică a filosofului Alexandru Dragomir, care i-a rămas întipărită în minte în anii 80, când căuta „să plângă pe umărul unui înțelept”.
M-am bucurat enorm să le spun lichelelor noastre istorice, pe 31 ianuarie 1989, că sunt lichele, așa cum acum mă bucur să-i spun peședintelui nostru ales (inclusiv de mine) că, aburindu-ne cu „România educată”, pentru care vreme de șapte ani n-a făcut NIMIC, se înșală crezându-ne idioți.
Gabriel Liiceanu:
„Dar până una-alta, mai avem câte ceva de făcut. Oricât ar fi «ei» de bandiți, de organizați și de putenici, nu cred să existe plăcere mai mare decât s-o vezi pe gracila doamnă Emilia Șercan «intrând ca tancul» în cei de la Academia de Poliție care au amenințat-o cu moartea și, recent, făcându-l knock out pe contorsionistul Cîmpeanu”, mai scrie Gabriel Liiceanu.
În urmă cu o săptămână, Gabriel Liiceanu, fost profesor universitar, l-a acuzat pe actualul ministru că „refuză de ani de zile să-și facă public conținutul tezei de doctorat susținute în anul 2000”.
Citește editorialul integral pe Contributors.ro.