Gabriel Oprea a scris că ”în octombrie 2015, in cadrul unei vizite oficiale la Washington DC, a semnat, impreuna cu seful Departamentului de Justitie, Procurorul General al SUA, Loretta Lynch, Acordul dintre România și SUA pentru intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave.
”Acordul, necesar pentru îndeplinirea condițiilor programului Visa Waiver, a reglementat pe baze juridice, cooperarea, prevenirea, descoperirea și investigarea infracțiunilor grave, a infracțiunilor de terorism și asigurarea schimbului de informații între autoritățile cu atribuții în acest domeniu din cele două țări. Prin încheierea Acordului, România a realizat încă un criteriu tehnic necesar pentru îndeplinirea condițiilor Programului Visa Waiver, în procesul de liberalizare a acordării vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în Statele Unite ale Americii”, afirma fostul ministru de Interne și vicepremier.
El a atașat mai multe fotografii din cadrul vizitei oficiale de la acea vreme. Ultima fotografie, însă, este un fake, pentru că în imagine apare Barack Obama, dând mâna cu Gabriel Oprea. În realitate, însă, pe pagina de internet a Administrației Prezidențiale, în aceeași fotografie, Obama îl salută pe Traian Băsescu.
Imaginea de pe pagina de Facebook a lui Gabriel Oprea este modificată în Photoshop, astfel încât să pară că președintele SUA dă mâna cu el.
Fotografia originală este postată, însă, pe site-ul președinției.
Gabriel Oprea a decis, recent, să revină în politică, iar partidul UNPR, creat de el, să se reorganizeze după ruperea procesului de fuziune cu PMP.
Sute de susținători ai fostului vicepremier se află în fața sediului Uniunii Națională pentru Progresul României, pentru a saluta revenirea acestuia pe scena politică. Gabriel Oprea s-a retras din prim planul vieții politice, după moartea polițistului Bogdan Gigină. De astfel, fostul vicepremier a fost trimis în judecată în acest dosar.