Fostul viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne a fost citat în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.
La ieșirea de la DNA, Gabriel Oprea a negat că ar fi vinovat de moartea polițistului Bogdan Gigină și a cerut iertare familiei acestuia.
„Această cruce pe care o s-o duc toată viața. Eram în timpul serviciului, veneam de la o instituţie parteneră şi a căzut aici, aproape. Nu se grăbea nimeni şi vă spun şi de ce. În urma cercetărilor, şi viteza mea şi a maşinii care ne însoţea era sub 60 de kilometri la oră. Nu se grăbea nimeni. Cer iertare familiei poliţistului Gigină, ştiu ce înseamnă să ai un deces în familie, e o mare tragedie pe care nu şi-a dorit-o nimeni, nu veneam de la restaurant, nu veneam de la cârciumă, veneam de la serviciu”, a declarat Gabriel Oprea.
„N-am folosit-o (protecția, n.r.) 24 de ore din 24 de ore. E o tragedie prin care trebuie să trec cu demnitate. Este foarte greu! Și pentru părinții lui Bogdan care și-au îngropat copilul. E foarte greu pentru familia lui Gigină, pentru familia polițiștilor! S-a oprit mașina, iar polițistul de pe mașina care ne însoțea ne-a făcut semn să plecăm. Nu ne-am dat seama de accident, nu am știut de accident. Am aflat de accident la un sfert de oră”, a mai spus fostul ministru.
Iohannis a avuzat cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea
Președintele României Klaus Iohannis a avizat, vineri, cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea. Fostul ministru de Interne este acuzat de ucidere din culpă.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.
Filmul accidentului
Gabriel Oprea, fostul ministru de Interne, este acuzat de ucidere din culpă în cazul polițistului Bogdan Gigină, care murit în octombrie anul trecut în timpul unei misiuni de escortare a fostului oficial.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, senator, la data faptelor deținând și o funcție ministerială, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19, agentul de politie Gigină Bogdan-Cosmin a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
-
CAZUL GIGINĂ| Procurorii cer avizul lui Iohannis pentru a-l urmări penal pe Gabriel Oprea
-
CAZUL GIGINĂ. Gabriel Oprea demisionează din Senat. Soarta lui este în mâna lui Iohannis
-
Proteste în țară. Mii de oameni au ieșit în stradă împotriva lui Gabriel Oprea / FOTO&VIDEO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro