Potrivit unui comunicat al Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” (UMPMV), al cărei preşedinte este Gabriel Oprea, „decizia vine ca urmare a zecilor de mii de mesaje primite de la patrioţi români, de la militari şi poliţişti din toată ţara, în care aceştia îi solicită fostului vicepremier să candideze pentru a le apăra drepturile, din nou, din Parlament”.

Judecat pentru ucidere din culpă

Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Teribilul accident s-a petrecut cu cinci ani în urmă, în seara de 20 octombrie 2015, în zona Bulevardului Știrbei Vodă din București. Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, mergea acasă, după ce ar fi participat la o activitate din cadrul unei instituții în domeniul securității și ordinii publice. El era însoțit de o coloană oficială, din care făcea parte și polițistul Bogdan Gigină, 28 de ani, care deschidea drumul ministrului, pe motocicletă.

Polițistul de la Brigada Rutieră, cu o carieră de opt ani în poliție, nu a mai apucat să vadă o groapă în carosabil, care rămăsese în urma unor lucrări efectuate la rețeaua de gaze și care s-a dovedit, ulterior, că nu era semnalizată. În urma accidentului, tânărul polițist și-a pierdut viața, suferind o hemoragie cranio-cerebrală, care i-a fost fatală.

Procesul a demarat la doi ani de la finalizarea anchetei

Procurorii DNA au arătat că ministrul Gabriel Oprea a dispus, după preluarea funcției, în 2014, să fie însoţit permanent de către un dispozitiv de poliţie rutieră, iar din luna iunie 2015, ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist.

Anchetatorii au stabilit că această măsură a fost luată de Gabriel Oprea cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către poliţia rutieră și punând polițiștii în situații de risc sporit, deplasarea în coloana oficială făcându-se „în regim de viteză sporită”. Procurorii au stabilit că polițistul Bogdan Gigină atinsese o viteză de 84 kilometri pe oră, în condiții de vizibilitate redusă, fiind o ploaie măruntă în acea seară.

De mai bine de doi ani, a fost încheiată ancheta și finalizat rechizitoriul prin care generalul Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, iar joi, în chiar ziua anunțului candidaturii, procesul a demarat efectiv, pe fond, la Tribunalul București. La termenul din 22 octombrie, instanța a stabilit pronunțarea asupra probelor aduse de părți, următorul termen de judecată fiind pe 20 noiembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News