Procesul lui Gabriel Oprea a început la Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie pe 19 octombrie 2016, fiind reluat de la zero în 2017, după pensionarea unui judecător din complet. Decizia de joi a Curții Supreme nu este însă definitivă.

Potrivit sursei citate, toate persoanele trimise în judecată de DNA în acest dosar au fost achitate. De asemenea, instanța a decis ridicarea sechestrului instituit de către procurori pe bunurile acestora. Gabriel Oprea avea pus un sechestru asigurător pe o sumă de 410.000 de lei.

Fostul ministru de interne Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în 11 mai 2016, în dosarul maşinii de lux cumpărate de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă pentru protecţia demnitarilor, dar folosită de Oprea. Maşina folosită era un Audi A8.

Acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zarnica, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob, prejudiciul în dosar fiind evaluat de DNA la 410.000 de lei. Atunci, procurorii au pus sechestru asigurător pe mai multe bunuri ale lui Oprea, Nicolae şi Pavel, până la concurenţa sumei de 410.000 lei.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.