Șeful SIE a recunoscut că fratele său, Gabriel, era în misiune de la SRI la restaurantul și bordelul clandestin „Shanghai”, informează tolo.ro.
Gabriel Predoiu, fratele generalului Silviu Predoiu, șeful Serviciului de Informații Externe, a fost recunoscut în 2005, la DIICOT, de către una dintre fetele obligate să se prostitueze. Victima traficanților l-a indicat „fără ezitare” pe bărbatul pe care-l știa drept „Gabi SRI”.
Tolo.ro scrie că investigația în acest caz a pornit de la cazul unui „sectorist de cartier”, Ion Craiu, fost fotbalist la Steaua în generația glorioasă a anului 1987. Ca subcomisar al secției 11 Poliție, Craiu răspundea de restaurantul „Shanghai”.
Potrivit sursei citate, polițiștilor nu le-ar fi semnalat cazul de prostituție cu minore de la salonul de masaj „Shanghai”. Bărbatul i-ar fi protejat pe traficanți și îi numea „jegoși” pe cetățienii care-i reclamau, după cum rezulte din stenograme.
În 2005, procurorii DIICOT au descoperit polițiști, oameni din Garda Financiară și funcționari din alte ministere, care erau în relații apropiate cu chinezul traficant Mihai, pe care l-ar fi protejat.
„În cauză au fost solicitate autorizații de interceptare din care au rezultat că inculpații beneficiază de sprijinul unor ofițeri de poliție, comisari de gardă financiară, funcționari publici din cadrul unor ministere, persoane care îi ajută să obțină documentele necesare introducerii în țară a cetățenilor străini, precum și rezolvarea unor probleme ce pot constitui obiectul unor cauze penale”, arată DIICOT.
Traficanții chinezi au fost condamnați la cinci ani de închisoare.
Interogate de procurori, tinerele forțate să se prostitueze l-au recunoscut, printre alții, pe polițistul Craiu, dar și pe Gabriel Predoiu, fratele lui Silviu Predoiu, actualul director al Serviciului de Informații Externe, printre persoanele care le-au văzut la bordelul clandestin, potrivit tolo.ro.
„Știu că i se spunea Gabi SRI”, adaugă ea, în fața procurorilor.
Gabriel Predoiu era ofițer SRI în 2004-2005, când era văzut deseori în preajma șefului traficanților.
Potrivit sursei citate, Serviciul de Informații Externe a menționat că Gabriel Predoiu este, într-adevăr, fratele șefului SIE, Silviu Predoiu.
„Domnul Gabriel Predoiu este fratele domnului General Silviu Predoiu. Domnul general este ușor supărat. -Ușor? -În sensul în care află aceste lucruri din presă. Fratele dânsului a fost ofițer SRI, acum lucrează în mediul privat. Ne e dificil să comentăm ca instituție o problemă a cuiva care nu aparține instituției”, a declarat, pentru sursa citată, Lavinia Guzu, ofițer de comunicare al SIE.
Șeful SIE, Silviu Predoiu, a lăsat de înțeles că știe despre acest caz și că în 2005 fratele său era în misiune ca ofițer SRI.
sursă foto: tolo.ro
Citește și EXCLUSIV / Dezvăluiri din interiorul RADET: “Sistemul o să mai facă victime. Acum vor ‘cădea doar oameni nevinovați”